Marți, 11 Aprilie 2023 21:01

Modificări ale Codului Rutier: În ce situații ar putea depăşi şoferii pe linie continuă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O propunere legislativă ar urma să schimbe condițiile de depăşire. 36 de deputaţi din cadrul PSD au semnat o propunere legislativă care ar completa articolul 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Mai exact, prin intermediul acestei propuneri legislative, condițiile de depăşire ar putea fi modificate. Depăşirea pe banda continuă sau dublu continuă ar deveni permisă în anumite situaţii.

"Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", se arată în proiectul de lege. 

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

"Iniţiativa propune permiterea şi nesancţionarea manevrei autovehiculelor de depăşire care presupune trecerea peste axa care separă sensurile de circulaţie pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, sancţionate sau care se deplasează cu viteza de maxim 30 km/h - de exemplu: un copac căzut pe drum, un autovehicul avariat care ocupă o parte din carosabil, vehicule cu tracţiune animale, animale, biciclişti - în măsura în care sunt respectate condiţiile necesare pentru asigurarea siguranţei în trafic, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", se mai menţionează în document, potrivit Agerpres.

Citit 1608 ori