Marți, 13 Octombrie 2020 00:00

Nelu Tătaru, decizie în plină pandemie de COVID!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform celor spuse de către Nelu Tătaru, persoanele asimptomatice care nu au comorbidităţi vor fi evaluate la domiciliu şi programate pentru investigaţii medicale. Ministrului Sănătății a subliniat că este pregătită o colaborare cu medicii de familie.

„După cum ştiţi, asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice”, a transmis Nelu Tătaru într-o conferinţă.
O colaborare cu medicii de familie

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că asimptomaticii cu comorbidităţi vor rămâne în continuare cu internare după evaluare, iar simptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi şi vor primi un tratament la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie.

„Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare, vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz, pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu direcţia de sănătate publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor”, a explicat Nelu Tătaru.
Ce se va întâmpla în decembrie

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, după o ședință la INSP alături de președintele Klaus Iohannis, că în acest moment nu se pune problema amânării alegerilor pe considerente epidemiologice legate de noul coronavirus.

„Nu avem niciun indiciu in acest moment sa ne spuna ca nu putem organiza alegeri parlamentare”, a spus ministrul Sănătății.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat și el, vineri, că, din discuţia pe care a avut-o la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), nu a rezultat nevoia amânării alegerilor parlamentare.

„Nu se poate discuta despre un anumit număr de cazuri. Dacă Institutul naţional ne spune că, din acest moment, nu se mai poate face o anumită acţiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuţia de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor”, a explicat şeful statului.

Citit 5415 ori Ultima modificare Luni, 12 Octombrie 2020 20:17