Miercuri, 07 Octombrie 2020 15:09

Noile decizii luate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă: Masca obligatorie și în aer liber, localități carantinate, fără nunți și botezuri (prima parte)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni seară, după şedinţa Comitetului Naaţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), că pentru cetăţenii care vin din ţări cu indice mai ridicat de infectare cu noul coronavirus decât al ţării noastre se impun o serie de reguli. Astfel, cei care stau trei zile trebuie să prezinte la intrarea în ţară un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore, iar cei care vor să stea pe termen mai lung vor intra în carantină 14 zile.

HOTĂRÂRE nr. 47 din 05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice

Având în vedere situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa și implicațiile majore determinate de intrarea pe teritoriul național a unui număr mare de persoane din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat,

Luând în considerare creșterea zilnică progresivă a numărului de persoane infectate, cu preponderență în anumite zone sau localități, care determină o presiune permanentă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și ale art. 81 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005 cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 5, alin. (2) lit. (d), alin. (3) lit. (a) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:
Art. 1 (1) Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 07.10.2020, prevăzută în anexă.

(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

(3) Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat prevăzute la alin. (1) și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Art. 2 Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.

Art. 3 (1) Comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data emiterii prezentei hotărârii, în vederea analizării detaliate a situației epidemiologice de la nivelul fiecărei localității și dispunerii de urgență a măsurilor pentru diminuarea impactului riscului conform prevederilor legale aprobate prin hotărârile Guvernului și cele ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

(2) În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor la nivel județean ori a unei sau mai multor localități depășește 1,5/1.000 de locuitori, ulterior măsurilor adoptate conform prevederilor alin. (1), comitetele judeţene/al Municipiului București pentru situaţii de urgenţă au obligația de a se întruni în ședință extraordinară, în cel mult 48 de ore de la data depășirii pragului mai sus menționat.

Citit 5573 ori