Reforma statului trebuie să înceapă cu administrația. Dacă am face un referendum cu întrebarea „Vreți o administrație mai suplă, mai eficientă, cu funcționari mai puțini și care să nu-ți râdă în nas, să nu te trateze cu aroganță și infatuare?”, românii ar răspunde da. Funcționarul român nu înțelege că el se află în slujba cetățeanului și nu invers. Nu putem finanța 3.200 de UAT-uri. Polonia, o țară dublă ca populație și cu o suprafață cu 100.000 de km pătrați mai mare decât a României, a făcut, în 1998, reforma administrației, în urma căreia a rămas cu 1.700 de UAT-uri, plecând de la 6.400! Și acesta este motivul pentru care Polonia a fost singura țară din UE care nu a fost afectată de criza din 2008-2009.
Dacă am întreba românii „Vreți o reformă profundă a sistemului public de sănătate?”, ar răspunde da. Toți ne dorim spitale moderne, dotate cu aparatură și tehnică de investigație medicală de ultimă generație și populate cu medici și personal medical bine pregătit și plătit. În rest, dezvoltate medicina ambulatorie și SMURD-ul, care să transporte în bune condiții și în timp util acuții și cronicii la spitalele județene sau universitare. Din păcate, în continuare și indiferent cât ar crește salariile, pliculețul nu dispare din spitalele publice. La ora 14.00, medicul de la stat rupe ușa și se duce să lucreze la privat, luând și pacienți cu el. Nu ne dorim ca România să dețină în continuare prima poziție în Europa la mortalitatea infantilă, la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare sau de infecțiile nosocomiale. În fiecare an, alte mii de români mor din cauza culpei medicale, a indolenței și nepăsării personalului medical. Nu subfinanțarea e problema sistemului public, cum greșit afirmă unii, ci managementul defectuos al resursei umane și financiare. Finanțarea trebuie să urmeze pacientul. Există o mare discriminare între spitalele private și cele de stat. Câtă vreme ești asigurat, plătești CAS, CASS, pacientul are dreptul să aleagă unde să fie tratat: în privat sau la stat. La privat, însă, statul nu decontează. Dacă te duci în Viena, Paris sau Berlin la o clinică privată, statul plătește pe celebrul formular E-112 de ordinul zecilor de mii de euro. Dacă te duci la o unitate spitalicească privată din România, statul îți dă gaura de la covrig, ceea ce nu e normal.
În învățământ, populația școlară s-a înjumătățit, de la 5 milioane la 2 milioane și jumătate, însă numărul profesorilor a scăzut doar cu câteva mii. Și în acest caz, dacă am întreba românii, cu siguranță ar spune că își doresc reformă. Am rămas cu programa și curricula școlară la nivelul anilor 80, ignorând dinamica socială și economică. Dascălii ar trebui să descopere încă din ciclul primar care sunt aptitudinile și skill-urile unui copil, pentru a-i croi o programă personalizată în funcție de talentele lui native. Ori, copiii noștri știu de toate, dar în concret nu știu să facă nimic.
Nu cred că poporul român este reticient la reformă, din contră ea este un imperativ social clamat de o națiune întreagă timp de 30 de ani. Reforma marilor sisteme trebuie dublată de o reformă instituțională și constituțională, de o reducere cu o treime a numărului instituțiilor statului, inclusiv Parlament, Guvern, administrație, autorități, agenții, instituții. Reforma instituțională este o condiție necesară, dar nu și suficientă, câtă vreme clasa politică nu-și asumă și o reformă morală a societății, prin promovarea acelor valori și principii pe care s-a clădit națiunea română: muncă, loialitate, onestitate, respect, toleranță și dialog.
Poporul trebuie consultat în cadrul unui referendum și în ceea ce privește tipul de republică.
Republica semi-prezidențială, specifică țărilor africane și îmbrățișată de România prin Constituția din 1991, a generat doar conflicte și disfuncționalități între cei doi titulari ai puterii executive: președinte, respectiv prim-ministru. Poporul trebuie să aleagă între o republică prezidențială, în care șeful statului e și șeful Guvernului, sau o republică parlamentară, în care puterea executivă este în mâinile primului-ministru, președintele având un rol simbolic și protocolar”, a spus Remus Borza.
Deputatul consideră că este bine să apelem mai des la instrumentul democratic al referendumului, dar și să dăm finalitate unui astfel de demers.
Deputat Av. Dr. Remus Borza