Luni, 06 Mai 2019 22:02

O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.

”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea adoptată. Potrivit iniţiatorilor, autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile non-guvernamentale vor organiza manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate sărbătorii acestei zile sau pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar organizaţiilor neguvernamentale sau altor instituţii care organizează astfel de manifestări. „Bucătăria tradiţională românească este rezultatul sintetizării, în timp, a gusturilor şi a obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Stabilirea unei zile care să celebreze această bogăţie de gusturi şi tradiţii româneşti este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi a le face cunoscute, sub numele de Ziua gastronomiei şi a vinului românesc”, susţineau iniţiatorii în expunerea de motive. Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 29 martie 2019 cu 251 de voturi ”pentru” şi două abţineri.

Prima duminică a lunii octombrie va fi zi de sărbătoare naţională, dar nu şi zi liberă pentru salariaţi.

Citit 2489 ori