Marți, 16 Februarie 2021 11:27

Pensionarea anticipată în 2021, pas cu pas

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai e nevoie să așteptați vârstă pensionarii pentru a ieși din activitatea profesională. Iată ce trebuie să faci pentru a beneficia de drepturile bănești pentru care ai contribuit în câmpul muncii. 

Datorită prevederilor legale în vigoare privind sistemul unitar de pensii, femeile și bărbații au dreptul să iasă mai devreme din câmpul muncii și să devină pensionari cu acte în regulă, notează Impact.ro. ână în toamna lui 2021, există două modalități prin care se poate realiza acest lucru: 

prin solicitarea pensiei anticipate

prin optarea pentru pensia anticipată parțială

Din toamnă, regulile se vor schimba. Legea nr. 127/2019 se va aplica din septembrie și va înlocui actuala lege a pensiilor, Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, din toamnă vor exista numai pensii anticipate parțiale.

Pensia anticipată sau pensie anticipată parțială?

Pensia anticipată parțială presupune, în comparație cu cea anticipată, o diminuare a pensiei până când se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă și este recalculată din oficiu. În schimb, pensia anticipată nu prevede penalizări la suma de bani cuvenită la momentul când se îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă.

Viitorii pensionari trebuie să știe că, din momentul în care au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială pentru care au optat, se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează din oficiu. 

Pensionarea anticipată parțială poate fi obținută de bărbați cu cel mult cinci ani înainte de vârsta standard de pensionare (65 de ani), dacă au cotizat la stat între 35 și 43 de ani.

Femeile se pot pensiona anticipat parțial, la fel ca în cazul bărbaților, tot cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, sau dacă au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.

Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare

până la un an: 0,50%

peste un an: 0,45%

peste doi ani: 0,40%

peste trei ani: 0,35%

peste patru ani: 0,30%

peste cinci ani: 0,25%

peste șase ani: 0,20%

între șapte și opt ani: 0,15%

Cum pot ieși femeile și bărbații la pensie mai devreme

Femeile care au activat în câmpul muncii trebuie să știe că au dreptul la a ieși la pensie anticipată, cu maximum cinci ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, dacă au un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât cel cerut prin lege că stagiu complet.

Conform legislației actuale, un stagiu complet pentru femei este de 35 de ani, în timp ce vârsta standard de pensionare este de 63 de ani. Totuși, la aceste valori se va ajunge treptat până în 2030, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor. 

Concret, o femeie care vrea să se pensioneze anticipat acum, trebuie să aibă un stagiu de cotizare de 39 de ani și șase luni (31 de ani și șase luni + cei opt ani ceruți prin lege).

În cazul bărbaților, există aceeași prevedere legală: ei se pot pensiona anticipat cu cel mult cinci ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare. În schimb, spre deosebire de femei, aici stagiul de cotizare de 43 de ani (cu opt ani mai mare față de stagiul complet de cotizare, respectiv 35 de ani).

Citit 3999 ori