Joi, 07 Martie 2019 02:00

Percheziții la firmele de servicii funerare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

24 de percheziții domiciliare au fost efectuate de oamenii legii, marți, pe raza județelor Gorj și Vâlcea, la societatile care prestează servicii funerare. Perchezițiile au avut loc la sediile sociale, la punctele de lucru ale unor societăți comerciale cu obiect de activitate prestarea de activități funerare.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, existând suspiciunea că nu au fost înregistrate, în tot sau în parte, veniturile obţinute din prestarea de activităţi funerare, în perioada 2015-2018“, a precizat Corina Scurtu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Ancheta este desfășurată de către poliţişti de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţuilui Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Citit 2089 ori