Miercuri, 14 Septembrie 2022 07:21

Sfaturi de la Guvern pentru a economisi curent electric și gaze

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul României are în plan elaborarea unui ghid care să îi învețe pe oameni cum să economisească curentul electric și gazele. Iată cu ce soluții au venit oficialii din Executiv. 

Guvernul vrea să îi învețe pe români cum să economisească energie prin elaborarea unui ghid. Așadar, românii vor afla din acel ghid care sunt intervalele din zi în care curentul electric este mai scump și când să folosească electrocasnicele pentru a face economie.

Ce trebuie să facă românii pentru a economisi energia electrică și gazul

Un exemplu în acest sens ar fi ca românii să nu lase în timpul zilei consumatori mari de energie în priză, pentru că atunci este momentul când prețul curentului este cel mai ridicat, Totodată, românii ar trebui să folosească seara electrocasnicele mari precum mașina de spălat sau aspiratorul.

În privința economisirii gazelor, românii ar trebui să nu mai lase centrala pornită la o temperatura de 21-22 de grade în timpul zilei, atunci când nu e nimeni acasă, ci sub 20 de grade. Temperatura ar trebui crescută doar când ajung acasă și să țină deschise caloriferele doar în camera în care stau, potrivit Antena 3.

Se discută despre bonificarea facturilor la energie

Surse din coaliție susțin că se ia în calcul bonificarea celor ale căror facturi de energie electrică erau mari, dar reușesc să le scadă cu 50 de KWh sau peste acest interval.

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut românilor să reducă risipa de energie electrică. În caz contrar, s-a discutat în Guvern despre un sistem de sancțiuni pentru cei care nu respectă. 

Totodată, șeful PNL a dezvăluit și că autoritățile au luat în considerare bonificații acordate celor care economisesc. Totuși, nu există în prezent soluții tehnice pentru aplicarea unor astfel de măsuri.

„Am discutat în ședința de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluție tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care și noi ne-am gândit, și facem apel la populație, să reducem risipa și să fie bonificați cei care consumă mai puțin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că așteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia și gazul pentru iarna viitoare.

Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susținem propunerea de decuplare a prețului la energie de cel al gazelor, o soluție unitară în ceea ce privește taxarea, impozitarea, precum şi o soluție unitară în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața SPOT astfel încât să nu existe fluctuațiile acelea de preț”, a declarat recent premierul Nicolae Ciucă.

Citit 1534 ori