Miercuri, 10 Iulie 2019 00:00

Viorica Dăncilă anunță AJUTOARE de la Uniunea Europeană pentru românii loviți de calamități

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că în ședința de Guvern de marți se va lua în discuție și ajutorul financiar de aproape 8,2 milioane de euro de care România va beneficia pentru refacerea infrastructurii publice afectate de calamitățile naturale produse în vara anului trecut, conform Mediafax.

 “În ședința de astăzi (marți -n.r.), vom discuta despre ajutorul financiar de aproape 8,2 milioane de euro de care România va beneficia pentru refacerea infrastructurii publice afectate de calamitățile naturale produse în vara anului trecut. Comisia Europeană a aprobat aplicația depusă de Guvernul României, realizată cu sprijinul și în colaborare cu autoritățile locale din regiunea Nord-Est, urmând ca în perioada următoare să intre și în analiza Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene”, a anunțat Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.

Premierul a precizat că estimarea este ca, în luna septembrie, să fie luată decizia finală, iar începând cu această toamnă, fondurile să poată fi accesate.

“Cele peste 8 milioane de euro din fondul de solidaritate al Uniunii Europene vor fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor făcute deja de la bugetul de stat pentru operațiunile de urgență și lucrările de reabilitare necesare înlăturării pagubelor produse de inundații. Pentru evaluarea pagubelor produse de inundații, Secretariatul General al Guvernului este în legătură cu autoritățile locale. Împreună vom analiza dacă România îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru a depune o nouă aplicație de accesare a sprijinului din Fondul de solidaritate al UE și pentru limitarea efectelor produse de vremea severă”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Citit 10039 ori