Astfel art.1, alin (1), lit. a,b,c, din propunerea legislativă - tot personalul este obligat să prezinte un certificat digital al UE privind COVID- 19 (certificat verde) care să ateste vaccinarea, testarea sau trecere prin boală - poate reprezenta obiectul unei îngrădiri a dreptului la muncă.
Pe de altă parte, angajaţii ştiu că raporturile de muncă dintre angajat şi angajator sunt reglementate prin Codul Muncii. Astfel, Art. 5.
Legalitatea de tratament din Codul Muncii spune că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii. Acelaşi articol spune că orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană constituie discriminare. În consecinţă, art.1, alin(2) din propunerea legislativă 545/02.11.2021 care prevede că persoanele nevaccinate suportă costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, constituie obiectul unei discriminări directe în condiţiile în care costul vaccinării, vaccinarea fiind una din opţiunile pentru obţinere certificatului verde, este suportat de stat.
Se constată, astfel, din nou, că se îngrădeşte dreptul la muncă si că se lezează demnitatea unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator conform aceluiaşi articol din codul muncii – Art.5.
Mai mult, prezentul proiect legislativ împarte societatea în două categorii:
-cei care au, pot, şi vor să obţină un certificat verde;
-cei care nu au, nu pot sau nu vor să obţină un certificat verde.
În acest context se creează o altă situaţie a discriminării, adică cea a discriminării prin asociere care constă din orice act sau faptă de discriminare săvârşit(ă) împotriva unei persoane care este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparţinând unei categorii de persoane. Mai simplu, se îngrădeşte dreptul la muncă al persoanelor nevaccinate prin lipsa accesului acestora la testare PCR gratuită sau testare anticorpi gratuită.
Şi, totuşi, să zicem că legea ar fi promulgată şi, în consecinţă, foarte mulţi cetăţeni s-ar putea afla în situaţia suspendării sau chiar a încetării contractului de muncă. Ce pot face aceşti cetăţeni? Aceştia ştiu că singurul act juridic prin care se reglementează relaţia dintre angajat şi angajator este contractul individual de muncă, care se încheie în baza consimţământului părţilor.
Probabil, în acest moment, niciun contract de muncă al angajaţilor din unităţile publice şi private nu are prevăzută, printre clauze, obligaţia prezentării unui certificat verde pentru a muncii. În acest context legea nu poate fi aplicată. Legea ar putea fi aplicată doar dacă la fiecare contract individual s-ar semna, în baza consimţământului părţilor, un act adiţional. Dar, atenţie, clauzele cuprinse în actul adiţional nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative, aşa cum spune Codul Muncii.
În acest sens obligaţia prezentării certificatului verde pentru exercitarea dreptului la muncă atinge esenţa acestui drept, iar prevederea este contrară constituţiei, respectiv dreptului la muncă, mai ales în cazul cetăţenilor care nu pot prezenta un certificat verde.
Mai mult decât atât, libertatea muncii este garantată de constituţie, iar orice contract de muncă modificat, prin act adiţional, cu nerespectarea acestui principiu fundamental este NUL de drept conform art.3. alin (4) din Codul Muncii.
Salariaţii ştiu că anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le modifice. Obligaţia de informare a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării actului adiţional.
În consecinţă, obligaţiile impuse prin propunerea legislativă 545/02.11.2021 nu vor putea fi aplicate în condiţiile în care mulţi cetăţeni nu vor semna un act adiţional care să le restricţioneze dreptul la muncă, în baza consimţământului liber exprimat.
