Prima pagină

Prima pagină (1287)

Vela a declarat într-o intervenție telefonică la Antena 3 că eliminarea declarațiilor pe propria răspundere reprezintă mai mult o dorință.

Trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă nu exclude posibilitatea ca autorităţile să menţină actualul regim sancţionator instituit prin ordonanţele militare. Acest lucru se poate realiza prin corelarea anumitor texte de lege, astfel că românii nu vor scăpa de amenzi odată cu eventualitatea instituirii stării de alertă, aflată o treaptă mai jos faţă de starea de urgenţă.

Măştile de protecţie devin ineficiente dacă sunt utilizate în mod necorespunzător. Medicul Tudor Ciuhodaru explică cum trebuie folosită o mască de protecţie, precum şi în ce condiţii poate fi reutilizată.

Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă, cu participarea efectivă a mai multor deputaţi, printre proiectele care urmează să fie dezbătute aflându-se şi cel privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a explicat viziunea sa asupra relaxării ce va veni în România după data de 15 mai, dată la care preşedintele Iohannis ar urma să ridice starea de urgenţă.

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății și în conformitate cu recomandările Comitetului Național pentru Situații de Speciale de Urgență măsurile pentru reluarea activității în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță pentru elevi, cadre didactice, personalul din școli și părinți.

Pandemia de coronavirus a lovit crunt România. Numărul oamenilor infectați a trecut de 11.000, în timp ce peste 500 de oameni au încetat din viață. În acest context, președintele Klaus Iohannis a avut o nouă întâlnire importantă cu cei din Guvern.

Sunt puține active sau mărfuri care să fi cunoscut creșteri în ultima perioadă. Dar în toată nebunia piețelor a existat un plasament care a adus o creștere bună, de peste 15%: cafeaua. Cotațiile la termen pentru acest produs au tot urcat în pandemie,

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, miercuri, că Guvernul „în niciun caz” nu va crește taxe anul acesta. El a spus că Executivul injectează lichiditate în economie, plătind facturile la timp pentru companii și rambursând TVA. De asemenea, Florin Cîțu a precizat, pentru presa acreditată la Guvern, că majorarea pensiilor cu 40% rămâne prevăzută în buget.

Președintele Klaus Iohannis a convocat o nouă ședință de urgență, pentru a doua zi consecutiv, la Palatul Cotroceni. Discuțiile au avut loc în format restrâns, premierul, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Sănătății și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. La finalul discuțiilor, președintele a declarat că după data de 15 mai restricțiile de circulație vor fi ridicate, însă, în spațiile publice închise și în transportul în comun, toți românii vor fi nevoiți să poarte mască.

Sute de mii de elevi, părinţi şi profesori vor să ştie când va reîncepe şcoala în România. Cele mai noi detalii despre acest subiect fierbinte vin chiar de la ministrul Educaţiei.

Miercuri, 22 Aprilie 2020 00:44

Proiect revoluționar în Parlament

România se află în pragul unei crize economice imense. Datorită pandemiei de coronavirus s-au cheltuit foarte mulți bani, iar bugetul ar putea să intre în colaps. Mărirea pensiilor cu 40% în septembrie este cu semnul întrebării, dar asta nu e tot.

Miercuri, 22 Aprilie 2020 00:42

România se apropie de scenariul 5!

România se apropie de înregistrarea a 10.000 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Acest lucru va duce la intrarea ţării noastre în scenariul 5 al crizei provocate de COVID-19.

Anunţ important făcut de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM care demarează, în regim de urgenţă, Programul IMM Invest Romania. Acesta permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea unor finanţări garantate.

Premierul României, Ludovic Orban, a anunţat că toţi elevii, dar şi studenții vor încheia anul şcolar în această vară. Șeful Executivului le-a cerut profesorilor să se mobilizeze și să intensifice predarea online, dar şi pregătirea examenelor. De asemenea premierul a mai adăugat că dacă lucrurile decurg bine, după 15 mai, elevii vor putea reveni la cursuri.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România care vor credite bancare cu dobânzi suportate de stat o perioadă limitată vor trebui să se înscrie online într-o aplicație care va fi deschisă pe un portal dedicat, a anunțat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

ALTEX România, cel mai mare retailer electro-IT din România, pune la vânzare 5 milioane de măști de protecție la 2,99 de lei bucata. Oferta este deja disponibilă pe altex.ro și mediagalaxy.ro și va intra în toate magazinele Altex și Media Galaxy din țară, începând de săptămâna viitoare. Altex România a negociat cu furnizorilor săi acest preț, asumându-și adaos zero la vânzare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor populației, și alăturându-se astfel, demersului inițiat de eMAG.

Trebuie să abandonăm discursul și politicile populiste. Nu poți da la popor decât după posibilități, nu după nevoi. Nevoile întotdeauna vor fi mai mari decât posibilitățile.

Criza sanitară va trece într-o lună. Greul de abia acum începe. Va urma o criză economică și alimentară pentru care România nu e pregătită, neavând resurse financiare și strategii coerente pentru a le contracara sau pentru a le atenua efectele. Măsurile disproporționate de distanțare socială și de suspendare sau încetare a unor activități economice raportate la amploarea pandemiei(incomparabil mult mai redusă decât în alte state) vor generă o criza economică cu efecte sociale dramatice.

Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va prelungi stare de urgență pentru încă o lună.

Firmele mici şi mijlocii, precum şi microîntreprinderile vor putea accesa linii de credite şi împrumuturi pentru investiţii cu garanţii de stat în limita a 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere, transmite Ministerul de Finanțe. De asemenea, vor beneficia de granturi pentru plata dobânzilor şi comisioanelor de administrare şi risc pe următorii 1-3 ani. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro. Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 40.000 beneficiari, informează Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, vine cu clarificări mult aşteptate privind ordonanţa ce permite românilor să-şi amâne ratele la bancă. Oficialul trage însă un semnal de alarmă: nimic nu este gratuit şi va fi suportat, sub diverse forme, în viitor.

1. Cum  pot  beneficiarii programelor naționale să suspende obligațiile contractuale pe perioada stării de urgență ?

Obligațiile contractuale pot fi suspendate pe perioada stării de urgență, de către beneficiarii programelor naționale care au închis sau redus activitatea, la cerere, urmând următorii pași:

În funcție de vechime, specializare și secția unde lucrează, un medic din România are în acest moment un salariu care ajunge și la echivalentul a 5.000 euro lunar, de peste 10 ori salariul minim pe economie. Un venit care ar trebui să fie mai mult decât suficient ca să își facă datoria în conformitate cu jurământul pe care l-a depus la începutul carierei profesionale.

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135318

Autentificare