Luni, 21 Ianuarie 2019 19:40

Depistați în trafic, la volan, sub influența alcoolului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La data de 19.01.2019, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din municipiu, care a condus un autoturism pe bulevardul Splai Mihai Viteazu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentrație de 0,83 % mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal. 

La data de 19.01.2019, polițiștii Posturilor de Poliție Braniștea, Cujmir și Vînători, cu ocazia activităților specifice organizate au depistat un bărbat de 28 ani, din comuna Vînători, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în localitatea Roșiori, din direcția Punghina – Cujmir, iar cu cu ocazia testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin.1 din Codul Penal.

La data de 20.01.2019 pe DN 56C, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 46 ani, din comuna Devesel, județul Mehedinţi  în timp ce conducea un autoturism în afara localității Bistrețu, com. Devesel, judeţul Mehedinţi, fiind sub influența băuturilor alcoolice.În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,42  mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, fapta prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din C.Pen. 

La data de 20.01.2019, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Cujmir au depistat pe DN 56C, pe raza comunei Vrata, un bărbat de 43 ani, din comuna Vrata, jud Mehedinți,  în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere anulat și cu o alcoolemie de 0,66 mg/l în aerul expirat.Autoturismul i-a fost încredințat de către soția acestuia, care se afla pe scaunul din dreapta și care cunoștea faptul că acesta are permisul de conducere anulat și se află sub influența alcoolului. Bărbatul a fost transportat la Serviciul Județean de Ambulanță Drobeta Turnu Severin în vederea recoltării probelor biologice și stabilirea alcoolemiei.

Citit 2237 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151497

Autentificare