Joi, 14 Martie 2019 02:00

Descinderi la evazionisti

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Șapte percheziții sunt desfășurate, în această dimineață, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, în județele Olt, Argeș și Vâlcea, la domiciile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

 Perchezițiile au loc în Izbiceni – 3, Balș – 1 (Olt), Olănești – 1 (Vâlcea), Pitești – 1, Lunca Corbului – 1 (Argeș).

Anchetatorii spun că, doi bărbați, unul în vârstă de 45 de ani din Balș și altul de 40 de ani din Lunca Corbului, administratorii a două firme din județul Olt, sunt bănuiți că, în perioada 2013-2018, ar fi evidențiat în contabilitate, operațiuni comerciale fictive, în scopul diminuării bazei impozabile.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului s-ar ridica la suma de aproximativ 800.000 de lei.

„În cadrul perchezițiilor, polițiștii urmăresc ridicarea de documente contabile și unități de calcul, necesare pentru a proba activitatea infracțională”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Patru persoane urmează a fi aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale: cei doi administratori și alte două persoane – un bărbat în vârstă de 36 ani, din Olănești, Vâlcea, și altul în vârstă de 41 ani, din Balș.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Citit 2088 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151889

Autentificare