În cazul consumatorilor care și-au ales deja un furnizor concurențial, acesta din urmă își asumă ca fix doar prețul energiei electrice marfă, nu și tarifele reglementate de ANRE. Ceea ce înseamnă că orice majorare de tarif reglementat se regăsește în plus în factură. Ca urmare a majorărilor propuse de ANRE, la un consum mediu lunar de 300 KWh, facturile (în prezent în valoare de aproximativ 170-180 lei) vor crește cu sume cuprinse între 55 de bani (adică aproape deloc, în cazul locuitorilor Capitalei) și 5 lei (în cazul locuitorilor din Oltenia), conform calculelor Profit.ro.
La un consum de iarnă, de 1.000 de KWh pe lună (consum plauzibil mai ales în zonele fără gaze sau nealimentate cu agent termic), factura achitată de consumatorii care se află în zonele deservite de Enel (E-Distribuție) se va majora cu 1,85 lei ( 1,56 lei + TVA, în București, Ilfov, Giurgiu), cu 6,71 lei (5,64 lei + TVA, în Dobrogea) și cu 3 lei (2,59 lei + TVA, în Banat). La același consum, populația deservită de E.ON (Moldova, prin distribuitorul Delgaz Grid) va achita o factură mai mare cu 1,52 lei (1,28 lei + TVA).
Oltenii, al căror distribuitor este CEZ Oltenia, vor achita la un consum de 1.000 KWh/lună de la 1 ianuarie o factură mai mare cu 16,56 lei (13,92 lei + TVA).
În ceea ce privește consumatorii al căror distribuitor este Electrica, aceștia vor achita pentru un consum de 1.000 KWh/lună facturi mai mari cu 15,3 lei (12,8 lei TVA, în cazul clienților Electrica Transilvania Sud), cu 5,97 lei (5,02 lei + TVA, în cazul clienților Electrica Transilvania Nord), respectiv cu 9,15 lei (7,69 lei + TVA, în cazul clienților Electrica Muntenia).
De la 1 ianuarie, piața de energie electrică va fi liberalizată total, ceea ce înseamnă că cei aproximativ 6 milioane de clienți casnici care în prezent beneficiază de tarife reglementate (care includ atât prețul energiei, cât și tarifele de distribuție și transport) nu vor mai avea această oportunitate.
Clienții casnici care încă sunt alimentați în regim reglementat ar trebui de la 1 ianuarie să negocieze contracte cu furnizori concurențiali (care pot fi aceiași cu furnizorii care le livrează în prezent electricitate), ceea ce înseamnă că vor achita oricum facturi diferite de la 1 ianuarie.
Dacă nu semnează un contract cu un furnizor concurențial, nu înseamnă că ei vor rămâne nealimentați, ci vor fi în continuare alimentați de actualul lor furnizor în regim de serviciu universal, însă la un preț care nu va mai fi stabilit de ANRE.
Potrivit Ordinului ANRE 171/2020, “prețul aplicat clienților beneficiari de serviciu universal se stabilește de către fiecare furnizor de ultimă instanță, pe criterii concurențiale, având în vedere ca acesta să fie rezonabil, competitiv, ușor comparabil, transparent și nediscriminatoriu. Prețul aplicat clienților beneficiari de serviciu universal include tarifele reglementate pentru serviciul de transport-componenta de extragere a energiei electrice din rețea, serviciul de sistem și serviciul de distribuție”.