Marți, 15 Decembrie 2020 11:20

Pensii 2021. Casele de pensii trec la alt nivel

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se anunță schimbări la nivelul Caselor de Pensii din România. Actuala șefă a Ministerului Muncii are de gând să revoluționeze sistemul. E interesant ce va reuși, mai ales că în viitorul apropiat am putea asista la modificări importante la nivel de ministere. Rezultatele alegerilor parlamentare ar putea să le dea planurile peste cap guvernanților. Casele de pensii trec la alt nivel. Vestea anunțată de Violeta Alexandru este oficială, apărând chiar pe contul de Facebook a ministrului. 

Nu doar majorarea pensiilor reprezintă o prioritate pentru actuala șefă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Violeta Alexandru vrea să transforme din temelii Casa Națională de Pensii și filialele din țară. 

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul vorbește despre trecerea la nivelul următor. Violeta Alexandru își dorește transparență și digitalizarea dosarelor din arhiva  Casei, însă nu se știe cu exactitate dacă va rămâne în fruntea ministerului:

    „Am cerut o nouă evaluare a stării arhivelor caselor de pensii din toată țară, după ce l-am încurajat pe președintele CNPP să aloce fonduri pentru organizarea sau dotarea arhivelor din țară, pentru că este foarte important să păstrăm în siguranță documentele cetățenilor, indiferent că este vorba despre arhiva pasivă sau despre cea activă”, a scris Violeta Alexandru. 

Bani nu doar pentru pensionari, ci și pentru arhive

Ministrul Muncii a direcționat o sumă importantă de bani către zona modernizării arhivei Casei Naționale de Pensii. Aproape 1.5 milioane de lei vor fi investiți în digitalizarea documentelor existente. Dacă ar fi să-i dăm crezare Violetei Alexandru, directorii filialelor din țară ar fi fost fericiți după aflarea acestei decizii:

    „Unii directori ai caselor teritoriale s-au arătat plăcut impresionați de faptul că își pot reabilita arhivele. De acest lucru nu s-au ocupat conducerile anterioare ale CNPP/Ministerului. Următorul pas trebuie să fie digitalizarea arhivelor. Nu vorbesc doar despre scanarea documentelor în sine. Ci despre deprinderea funcționarilor să utilizeze informațiile scanate, respectiv datele încărcate în baze de date interogabile”, a mai notat Violeta Alexandru pe Facebook. 

Casele de pensii trec la alt nivel. Vestea anunțată de Violeta Alexandru este lăudabilă, însă este interesant de văzut în ce procent se vor realiza aceste obiective. După anunțul de majorare a pensiilor în România, ministrul își dorește o Casă Națională de Pensii modernă și performantă:

    „Mulțumirea mea este că documentele oamenilor rămân în spații îngrijite, în ordine. Si ppot fi identificate cu ușurință în orice moment, evitând astfel situații limită în care s-au pierdut sau nu pot fi găsite din pricina dezordinii.”, a concluzionat șefa Ministerului Muncii.

Citit 4789 ori