Marți, 21 Martie 2023 08:37

Atenționări pentru cei fără contract de muncă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anunț pentru cei care nu au contract de muncă. Persoanele care nu au contract de muncă pot și ele să se înscrie individual în sistemul de asigurări sociale de stat pentru a avea dreptul la concedii plătite sau la asigurări medicale, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern în ultima ședință.

Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, potrivit RRA. 

Inițiatorii proiectului de ordonanță de urgență, ce a trecut recent de Executiv, susțin că există o discrepanță între suma de contribuții și banii plătiți ca indemnizație, de aceea, venitul lunar nu va mai putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice fel de tip de concediu medical, inclusiv pentru cel de sarcină sau lăuzie.

Pe de altă parte, venitul menționat trebuie să fie același cu cel înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declarație. 

Cei interesați trebuie să știe că toate contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență vor fi modificate prin acte adiționale, prin notificarea Casei de Asigurări de Sănătate. Inițiatorii proiectului mai spun că modificările aduse prin acest proiect de ordonanță de urgență vizează implementarea unui mecanism echitabil și unitar pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, astfel încât fondurile alocate în acest domeniu să fie gestionate cât mai bine.

Citit 1450 ori