Prin art. 142 alin. 1 din Constituția României, legiuitorul constituant a statuat că, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției. Constituția României, este legea fundamentală, iar potrivit legii, orice act normativ adoptat în condițiile legii, trebuie să fie în acord cu legea fundamentală, în caz contrar acele prevederi care încalcă norma fundamentală, sunt declarate neconstituționale. În virtutea prerogativelor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 42/1992, Curtea Constituțională, poate controla constituționalitatea și a tratatelor internaționale la care România este parte, situație în care, dacă legile interne în raport cu tratatele, conțin prevederi mai favorabile, se aplică acestea.

În analiza constituționalității unui act normativ, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională, ceea ce înseamnă că, nici o altă instanță din România nu poate analiza constituționalitatea unei prevederi legale.

Potrivit art. 142 din Constituția României, aceasta este alcătuită din 9 judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Cei 9 judecători sunt numiți astfel: 3 de către Camera Deputaților, 3 de către Senat și 3 de către Președintele României, aceștia alegând prin vot secret Președintele Curții, pe un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit. Din 3 în 3 ani, Curtea Constituțională este înnoită cu o treime din membrii acesteia.

Numirea unui judecător la Curtea Constituțională, presupune pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul superior.

În realizarea funcţiei sale de „garant al supremaţiei Constituţiei”, Curtea îndeplineşte atribuţiile înscrise la art.146 din Legea fundamentală, şi anume: a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; j

) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. Cetățenii pot sesiza neconstituționalitatea unei prevederi legale în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 42/1992, doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- excepţia de neconstituționalitate să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct de către justițiabil, ci se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.

Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu de către instanță, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Potrivit art. 147 din Constituția României, deciziile pronunțate de CCR sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării acestora în monitorul Oficial. Este de precizat că, deciziile CCR produc efecte și în cauzele în care s-au invocat excepțiile de neconstituționalitate, chiar dacă procesele respective s-au soluționat definitiv, deoarece partea interesată are la îndemână promovarea unei revizuiri în conformitate cu art. 509 pct. 11 CPC.