Prin Legea nr. 30/1994 Parlamentul României a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) încheiată la Roma la data de 04 noiembrie 1950. Prin actul de ratificare, România a recunoscut dreptul la recursul individual în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisdicţia obligatorie a Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa drepturilor cuprinse în Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, s-a statuat prin norme cu rang constituțional că, prevederile CEDO, alte tratatelor UE, respectiv dreptul comunitar, au prioritate față de normele interne, cu excepția cazului în care, normele interne conțin dispoziții mai favorabile.Altfel spus, orice Hotărâre CEDO, Directivă a UE sau norme de drept comunitar, sunt obligatorii pentru judecătorul național, fapt ce presupune ca, justițiabilul care are o cauză în instanțele române, este îndreptățit să se prevaleze de orice hotărâre a CEDO, CJUE sau directive emise de Parlamentul European.
Este de subliniat faptul că, pentru a exercita calea de atac în fața CEDO, sunt necesare anumite condiții și precizări prealabile.
În primul rând, calea de atac la CEDO nu reprezintă un recurs în sensul general înțeles, instanța europeană nu desființează sau modifică hotărâre definitivă a Statului chemat în judecată ce resortisant.
Sesizată în condițiile convenției, instanța europeană se pronunță dacă prin hotărârea națională s-au încălcat unul sau mai multe drepturi din cele recunoscute de CEDO, cu titlu de exemplu subliniind următoarele drepturi: dreptul la viață, la libertate și siguranță; dreptul la un proces echitabil; dreptul la respectarea vieţii private şi familiale; libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; libertatea de exprimare; libertatea de întrunire şi de asociere; dreptul la căsătorie (între un bărbat și o femeie); dreptul la un recurs efectiv; interzicerea discriminării; dreptul de proprietate; etc.În al doilea rând, atunci când CEDO constată încălcarea unui din drepturile enumerate de acesta, în cadrul unei hotărâri pronunțate de un stat, aceasta acordă satisfacții/despăgubiri, pe care statul condamnat este obligat să le achite într-un termen stabilit.Este de subliniat faptul că, câștigarea unui proces la CEDO, nu înseamnă că hotărârea pronunțată de instanțele naționale poate rămâne la fel, deoarece, partea interesată, are deschisă calea de atac a unei revizuiri, drept prevăzut expres de art. 509 alin. 10 CPC.
Cererea de revizuire se formulează potrivit art. 511 alin. 3 CPC, în termen de 3 luni de la publicarea hotărârii CEDO în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește condițiile pentru a putea sesiza CEDO, acestea sunt următoarele. Poate sesiza CEDO orice persoană fizică sau juridică, care este cetățean sau este înregistrat într-un stat membru care a ratificat CEDO.
Cererea nu va fi analizată dacă este anonimă.
Petru a putea formula o cerere la CEDO, partea interesată trebuie să fie epuizat toate căile de atac interne, incluzând aici și recursul raportat la noua orientare jurisprudențială a Curții Constituționale a României. Altfel spus, hotărârea să fie definitivă în statul care a pronunțat-o prin agenții săi.
Cererea trebuie să fie depusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în statul care a pronunțată, depunerea după trecerea acestui termen va determina respingerea cererii.
Modelul de cerere este stabilit de CEDO și se poate descărca de pe unele site-uri, printr-o simplă căutare pe google – model cerere CEDO.
La cerere nu se depun acte originale, ci doar fotocopii, actele se anexează în ordinea cronologică, fără să fie capsate sau prinse.
Datorită regimului propriu al cererii și unor rubrici care trebuie să fie completate și explicate, pentru șansă de reușită, o astfel de cerere este bine să fie completată de către un avocat.
Este de subliniat că, prezența în fața instanței la Strasbourg nu este obligatorie, însă partea interesată poate fi reprezentată de către un avocat, procedura în fața CEDO fiind diferită. De regulă în faza primară, se verifica admisibilitatea cererii în raport de art. 34-35 din Convenție, iar dacă trece de această fază, urmează alte proceduri specifice Curții Europene, existând chiar posibilitatea unor negocieri între cetățean și Statul chemat în judecată, care poate oferii compensații, iar în cazul în care nu sunt acceptate se va pronunța Curtea.
În condițiile unei justiții afectate de protocoale secrete, a unor complete încărcate excesiv de dosare care evident că pot greșii, a concepției și practicii că prin relații se pot obține și hotărâri favorabile, a unei justiții subordonate politicului sau diferitelor sfere de interes sau servicii, a unei perioade în care lăcomia și îmbogățirea rapidă, reprezintă un deziderat, interesul pentru această procedură este crescând, dovadă că foarte mulți cetățeni au dat Statul Român în judecată la CEDO, incluzând și oameni din sistemul juridic, nemulțumiți de modul în care a ajuns cea care este reprezentată printr-o femeie legată la ochi, cu o balanță într-o mână și sabia în cealaltă.