Joi, 28 Octombrie 2021 00:00

Introducerea certificatului verde la locul de muncă devine OBLIGATORIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisia juridică a Senatului a dat vot pozitiv amendamentelor la propunerea legislativă prin care personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte certificatul verde la locul de muncă. Raportul va merge în plen pe 27 octombrie, pentru a fi votat.

Noile reglementări vor fi obligatorii pe perioada stării de alertă şi se vor aplica la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Printre persoanele vizate se numără angajaţii unităţilor sanitare publice sau private, angajaţii unităţilor de asistenţă medicală, cei care lucrează în laboratoare de analize medicale sau în centre de asistenţă socială. De asemenea, se aplică şi pentru persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi medicamente.

Noile măsuri se aplică şi în cazul operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. Persoanele care intră în sediile entităţilor publice sau private vor fi, de asemenea, obligate să prezinte certificatul verde.

Pentru cei care refuză să arate certificatul verde se suspendă de drept fără plata drepturilor salariale pentru o perioada de 30 de zile. Salariatul revine la muncă când prezintă certificatul verde, iar dacă apoi refuză din nou să prezinte certificatul verde curg în continuare cele 30 de zile.

Cu alte cuvinte, dacă în ziua 1 un angajat refuză să prezinte certificatul verde, iar în ziua 5 vine cu documentul, are 5 zile de suspendare. Dacă se întoarce la muncă, iar în ziua 10 nu mai are certificat, intră iar pe suspendare cu ziua 6. La finalul celor 30 de zile de suspendare, la stat încetează contractul de muncă, iar la privat se poate continua suspendarea sau se poate încheia contractul.
În ceea ce-i priveşte pe angajatorii care nu verifică certificatele verzi ale angajaţilor, amenzile sunt cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei. Pentru persoana desemnată să verifice documentele, precum şi pentru angajatul care refuză să prezinte certificatul verde, amenda este între 10.000 şi 50.000 de lei. Amenzile pot fi dictate de DSP, Inspecţia Muncii sau de către Ministerul de Interne.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, din cunoştinţele pe care le are, în Parlament se discută pe marginea proiectului privind accesul la locul de muncă, în sistemul public, nu şi în cel privat, pentru persoanele vaccinate sau care se testează pe banii lor. Arafat arată că legea ar urma să fie adoptată în două sau trei săptămâni, notează news.ro.

"La angajaţi nu se aplică aceste reguli (măsurile luate recent privind accesul în baza certificatului verde, la unele activităţi - n.r.) pentru că aici trebuie lege şi legea se dezbate în Parlament. Am auzit că sunt amendamente, se lucrează, dar intenţia este fie te vaccinezi, fie te testezi periodic. Dacă trece legea în forma pe care o cunosc, eşti testat pe banii tăi, trecut prin boală sau vaccinat. Legea este depusă pentru anumite categorii de personal, acum înţeleg că sunt propuneri de extindere la mai mult, încă nu ştiu discuţiile din Parlament.

Nu am fost să aud ce se discută acolo, dar aşteptăm să vedem forma finală. Pe sectorul privat normal că nimeni nu o să oblige sectorul privat să testeze angajaţii, dar sectorul privat probabil că va face acelaşi lucru ca sectorul public. (...) Este în final, o alegere. Nu este ca în unele ţări unde vaccinul este obligatoriu (...). Nu există testare acolo, există vaccinare sau nu mai lucrezi. România merge pe o soluţie, cel puţin cum e depusă legea, din ce ştiu, este vaccin sau, în final, testare”, a declarat Raed Arafat, marţi seară, la TVR.

El a menţionat că înainte testarea se făcea pe banii angajatorului pentru că nu existau vaccinuri. Arafat a precizat că sunt "extrem de rare" cazurile în care, din punct de vedere medical, nu este recomandat vaccinul. Întrebat în cât timp ar urma să fie adoptat acest act normativ de către Parlament, secretarul de stat din MAI a răspuns: "Eu ştiu că este în regim de urgenţă, deci ar trebui în 2-3 săptămâni, poate şi mai repede, să treacă”.

Citit 1422 ori