Vineri, 29 Octombrie 2021 14:25

Un nou proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor la gaze naturale, va fi votat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cursul zilei de ieri a fost votat proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor la gaze naturale. Proiectul de lege vine în contextul în care prețurile la energie electrică și la gaze au explodat în ultima perioadă. 

Așadar, Parlamentul a adoptat ieri proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor, urmând ca modificările să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2021, după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege prevede ca prețurile să fie plafonate la cel mult  1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale. În ceea ce privește compensarea facturilor, acesta vor fi compensate cu cu cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și cu cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale.

Deputații au mai decis ca Guvernul să aloce bugetelor unităților administrativ teritoriale o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în valoare de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

În plus, consumatorii vulnerabili vor putea amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni fără costuri suplimentare.

Ce spune legea

”Pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileşte o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienții casnici, IMM-uri, cabinete medicale și alte profesii liberale, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale; spitale publice și private; unităţi de învăţământ publice și private; ONG-uri, precum și unități de cult. Schema de sprijin prevăzută cuprinde următoarele măsuri: a) pentru clienții casnici – acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale b) pentru toţi operatorii economici, clienţi finali, din celelalte categorii, pentru fiecare loc de consum: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei. / exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.

Limita maximă a consumului pentru perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgență, pentru clienții prevăzuţi la art. 1 alin (1) lit. a) este:

a) 1500 kWh energie electrică, alocat în transe lunare.

b) echivalentul în kWh a 1000 m3 de gaze naturale la un factor de conversie de 10.6 kWh per m3.La limitele prevăzute se acceptă o abatere în favoarea beneficiarului compensației prevăzut la art. 1 alin. (2) lit.a), de maximum 10%.

În perioada aplicării prezentei ordonanțe, prețurile la energie electrică și gaze naturale se plafonează, pentru clienții casnici, după cum urmează:

a) prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

b) prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021. 

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Citit 1405 ori