„Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 169/25.03.2019)”, anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat privind decretele semnate de șeful statului pe data de 4 octombrie 2022.
Acest act normativ, ce a primit semnătura lui Klaus Iohannis, are ca obiect de reglementare completarea OUG 195/2002, în sensul stabilirii obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate.
„Administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor”, se precizează în textul legii, potrivit Agerpres.