Joi, 15 Aprilie 2021 14:26

3 proiecte premiate la Gala Romanian CSR Awards 2021

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Promisiunea Verde, Generatorii de Bine și Ucenic Electrician, proiectele cu #energiepentrubine care urcă pe podiumul Galei Romanian CSR Awards 2021

Pentru al cincilea an consecutiv, CEZ se clasează pe primele locuri și se remarcă la categoriile „Marketing asociat unei cauze”, „Susținerea angajaților” și „Educație”, în cadrul competiției Romanian CSR Awards. Proiectele care îi aduc aceste recunoașteri au contribuit la susținerea educației online, la dezvoltarea comunităților din sudul României și la formarea viitoarei generații de electricieni. 

„Promisiunea Verde a fost o inițiativă socială efervescentă, cu impact imediat și care ne-a mobilizat pe toți în jurul cauzei elevilor care aveau nevoie de resurse pentru ca educația lor să continue, chiar și în mediul online. Generatorii de Bine și Ucenic Electrician sunt proiecte bine ancorate în strategia noastră de responsabilitate socială, cu un public fidel și o evoluție semnificativă de la o ediție la alta. Distincțiile primite ne onorează și ne confirmă, o dată în plus, că suntem pe drumul cel bun în demersul nostru de responsabilitate socială.”, Angelica Barbu, Director Comunicare & Marketing CEZ România.

Promisiunea Verde – premiul I la categoria 

„Marketing asociat unei cauze”:

diplome cez vanzareAngajamentul nostru pe termen lung este de a construi un viitor sustenabil pentru generațiile actuale și viitoare. Anul trecut, într-un context dificil pentru educație, am contribuit la digitalizarea sistemului și am venit în sprijinul familiilor defavorizate socio-economic prin crearea platformei www.promisiuneaverde.ro. Alături de clienții noștri am sprijinit educația a 450 de copii din medii vulnerabile, oferindu-le cadrul necesar pentru continuarea studiilor: tablete de ultimă generație, internet timp de doi ani și instruire digitală pentru profesori, părinți și elevi. La fiecare achiziție a produsului de energie 100% regenerabilă, o nouă promisiune se transforma în realitate. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Organizației Salvati Copiii Romania, recunoscută la nivel național pentru programele sale educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor.

Generatorii de Bine – premiul III la categoria 

„Susținerea angajaților”:

diplome cez romaniaO altă misiune pe care o ducem an de an la îndeplinire este să le oferim colegilor oportunitatea de a se implica în comunitate. 

Îi încurajăm să propună soluții de viitor și să contribuie la rezolvarea unor probleme punctuale în județele din care provin (Argeș, Dolj, Gorj, Teleorman, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Constanța și Caraș-Severin). În anul 2020 am investit 40.000 € în idei noi:

Olt: am susținut Liceul Tehnologic Nr. 1 Balș cu 12 laptop-uri pentru pregătirea elevilor în viitoarele profesii;

Teleorman: am contribuit la dezvoltarea unui program de dotare cu echipamente digitale, instruire, consiliere și sprijin pentru 25 de elevi ai Școlii Gimnaziale Zaharia Stancu din Roșiorii de Vede;

Mehedinți: am oferit display-uri interactive și standuri mobile pentru Liceul de Arte „I. St. Paulian” din Drobeta Turnu Severin;

Dolj: inițiativa dedicată Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” a însemnat 5 laptop-uri noi și 5 tablete pentru desfășurarea cursurilor online;

Gorj: 30 de elevi din ciclul gimnazial din localitatea Alimpești au pășit în noul an școlar având acces la tablete;

Vâlcea: proiectul a presupus achiziția unui număr de 32 de tablete și 4 laptop-uri pentru Școala Gimnazială „Ion C. Constantinescu”.

în cadrul inițiativei „Clean Green”, am pregătit un început de an școlar în siguranță pentru aproximativ 3 000 de elevi, prin dotarea a 30 de școli din județul Dolj cu dispensere și soluții de dezinfectare a mâinilor;

proiectul câștigător din județul Argeș a urmărit dotarea Compartimentului Cardiologie – al Spitalului Municipal Curtea de Argeș cu o mașină de spălat profesională și achiziția de aparatură medicală – electrocardiograf și injectomat.

Ucenic Electrician – mențiune la categoria „Educație”:

diplome distributie olteniaUcenic Electrician, programul dezvoltat de operatorul Distribuție Oltenia, pregătește generația de profesioniști ai viitorului. În 2020, pe lângă dotările tehnice specifice meseriei de electricieni, modernizarea laboratoarelor și organizarea de ateliere de dezvoltare personală, 300 de elevi din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Teleorman și Vâlcea au avut ocazia să intre în noul an școlar cu tablete. 

Am oferit în continuare bursele de performanță și o nouă ediție de internship plătit a fost lansată, iar din cei 19 electricieni junior, 2 dintre ei au fost angajați, alăturându-se celor 8 electricieni juniori angajați anterior. 

Recunoscători pentru distincțiile primite, ne încărcăm cu energie și pentru proiectele din acest an,  care vizează domenii precum sănătate și wellbeing, educație, conservarea mediului și dezvoltarea regională.

Citit 2905 ori Ultima modificare Joi, 15 Aprilie 2021 14:44