Localitatea Svinita se află situată în sud-vestul Romaniei in vestul judeţului Mehedinţi, la o distanţă de 80 km de municipiul Drobeta Turnu-Severin şi întinsă pe o suprafaţă de 135 ha , este parte componentă a comunei cu acelaşi nume . Este poziţionată la 50 km in amonte de Orşova , în defileul Cazanele Dunării, unde Dunarea scalda malurile insorite pe o lungime de peste 25 km. Comuna Svinita este vecină cu Judeţul Caraş Severin la Nord, Dunărea şi Serbia la Sud si Vest si comuna Dubova la Est. Comuna Sviniţa se întinde pe o suprafaţă de 10.500 de ha, fiind aşezată la limita sud-vestică a judeţului Mehedinţi. Teritoriul acesteia se întinde pe o distanţă 26 de kilometri de-a lungul Dunării. Între kilometri fluviali 984 şi 1010 suprafaţa comunei, bogată în izvoare, oferă acestui fluviu nenumăraţi afluenţi dintre care merită o atenţie specială : Iuţi, Povalina, Staristea şi Ieleşeva cu o mare însemnătate pentru economia comunei, dar şi pentru istoria ei.

Cursul Dunării este în prezent la 68 de m altitudine şi limitează perimetrul comunei la est, sud şi vest. Comuna este în sudul Munţilor Almăjului şi are altitudini ce variază pe o scară de 853 de m, de la cei 68 de metri ai Dunării până la 916 metri cât are vârful Urzica (Kopriva), situat la nord teritoriul comunei.

La jumătatea distanţei dintre kilometri fluviali 1004 şi 1005, pe malul drept şi stâng al Dunării, pe actualul teritoriu al Serbiei şi al comunei Sviniţa, s-a dezvoltat o cultură din perioada epipaleoliticului (mezoliticului) şi neoliticului timpuriu cu centrul la Lepenski Vir – Serbia

Aşezarea de la Lepenski Vir corespunde geografic cu zonele Livadiţa-Ieleşeva din teritoriul comunei Sviniţa. Distanţa până la malul stâng era şi este de 500-700 de metri, permiţând o comunicare şi prin viu grai.

Viaţa în epipaleolitic şi neoliticul timpuriu s-a dezvoltat la Lepenski Vir pe o terasă a malului drept al Dunării. După încheierea cercetărilor arheologice, terasa a fost decupată din malul sârbesc şi înălţată cu 29,7 m, deasupra vechii locuiri, şi este oferită, azi, ca muzeu publicului interesat. Aşezarea a fost acoperită cu o structură de sticlă, vizibilă şi de pe malul românesc.

În epocă, Dunărea nu însemna pentru o comunitate de oameni o frontieră. Ea nu despărţea, nu era o limită teritorială. Dimpotrivă, viaţa cu aceleaşi caracteristici se dezvolta pe ambele maluri. Aşa cum Nilul sau Eufratul nu au despărţit Egiptul şi Mesopotamia în două zone distincte, cu o istorie şi o dinamică socială diferite, la fel şi Dunărea. Pe ambele ei maluri se dezvoltau aceleaşi culturi materiale, Dunărea fiind o cale de acces, înlesnind comunicarea. În acelaşi timp, Dunărea era la fel de importantă pentru comunităţile de pe cele două maluri, fiind un furnizor dintre cei mai valoroşi de hrană. Orice grupare umană de pe un mal al Dunării, avea o replică identică pe malul celălalt. Mai mult chiar o aşezare putea să se dezvolte pe ambele maluri. Dunărea a fost o mare şansă pentru extinderea comunităţilor din preistorie.

Aşa că e de la sine înţeles că locuitorii din Lepenski Vir s-au stabilit pe ambele maluri ale fluviului, în diferite puncte de pe malul stâng, iar patru dintre acestea au fost pe teritoriul comunei Sviniţa.
În concluzie, avem suficiente argumente să considerăm că istoria Sviniţei începe în epipaleolitic, în urmă cu circa 7460 de ani BP calibrat, o dată cu primii locuitori stabiliţi la Lepenski Vir.

Prima atestare documentară a localităţii Sviniţa există din 24 februarie 1430, ea fiind menţionată într-un act emis de Cavalerii Teutoni cu prilejul constatării făcute de aceştia asupra cetăţii luată în primire de la regele ungar Sigismund. Acelaşi document mai prezintă şi planurile de reorganizare militară a cetăţii, întocmite la aceeaşi dată tot de către Cavalerii Teutoni, pentru a stăvili ofensiva otomană. Cetatea este înregistrată sub numele de Zynicze, iar localitatea unde se găsea fortificaţia este semnalată sub denumirea de Synicze, fiind vorba de aceeaşi denumire, dar cu ortografiere diferită.
Ulterior, cetatea mai apare la 1443, într-un document emis la 12 martie la Buda de regele Vladislav al Ungariei, în vremea în care conducătorul militar al zonei era Iancu de Hunedoara. Cetatea, numită Zinicze, - având acum rangul de cetate regală - a fost reconstruită pentru că avea o mare importanţă militară în zonă.

Primar loc. Svinița: Curici Nicolae