Joi, 25 Aprilie 2019 23:14

Așa mamă, așa fiică!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Gogârlă (44 de ani), fosta mare handbalistă a României din urmă cu peste un deceniu, are acasă un urmaș care promite să îi calce pe urme. La 16 ani, Alicia este unul dintre copiii promițători ai handbalului românesc. Cele două antrenează, respectiv joacă la Centrul de copii și juniori al Coronei Brașov.

Dor de anii tinereții

Simonei îi este dor și astăzi de momentele când era jucătoare: “După ce s-a născut Alicia nu mi-a fost deloc ușor să revin în handbal. Aveam și câteva kilograme în plus, aveam vreo 90 chiar, și o operație de cezariană, în cazul acesteia recuperarea fiind mai grea. Mergeam și mă pregăteam singură pentru că îmi doream să joc din nou cât mai repede. În ianuarie am născut, iar în mai am fost convocată la națională pentru un meci în Turcia”, își amintește interul stânga.

Pe de altă parte, afirmă că mereu și-a dorit să devină antrenoare. “Am știut că va fi greu, dar îmi place mult. Am lucrat cu mulți, de la toți am avut de învățat, așa se întâmplă mereu. Dar cel mai mult și-a pus amprenta asupra mea, a fost un model, cel cu care am lucrat cinci ani la Ljubljana, Vinko Kandija”.
“Mama era războinică pe teren”

Handbalul și familia sunt cele mai importante lucruri din viața fostei mari jucătoare. Astfel, pasul Aliciei către minge a venit firesc:

“Practic, a crescut în sală, a fost de mică la toate meciurile mele, iar prima jucărie a ei a fost o minge de minihandbal. A început cu alte sporturi, patinaj, ski, înot, atletism și karate, dar la 7-8 ani a vrut la handbal. Noi stăteam la București, ea lua autobuzul spre Vâlcea, acolo o așteptau bunicii și mergea să se antreneze”.

Simona nu-și amintește primul joc al Aliciei, dar rememorează și azi cu emoție primul turneu, la Onești, unde a și câștigat medalia de aur cu echipa. “Atunci mi-am dat seama că este făcută pentru acest sport!”. Pe de altă parte, Gogârlă cea mică ține minte câteva secvențe din primul meci în care și-a văzut mama jucând, chiar la Brașov.

“Era o jucătoare foarte rea și ambițioasă. Avea o forță fizică și psihică inimaginabilă. Chiar era o adevărată războinică pe teren. Mi-a plăcut să o privesc, să privesc handbalul. Când a plecat la Rapid să antreneze, am început și eu să mă joc cu mingea, fără sa îmi dau seama ca voi progresa și chiar voi practica handbalul de performanță”, spune Alice.

Citit 1805 ori