Vineri, 19 Aprilie 2019 03:00

Borza, note pentru politicieni. Iohannis, jucător. Toader, alba neagra cu ordonanțele. Lovitura lui Tăriceanu - partea a II-a

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Donald Trump nota 10  

Peste cinci ani, pentru că va obține en fanfare și cel de-al doilea mandat la Casa Albă, vom fi în situația de a recunoaște că Trump a fost unul dintre cei mai mari președinți ai Statelor Unite de după cel de-al Doilea Război Mondial. America, sub Administrația Trump, a cunoscut o perioadă de dezvoltare și prosperitate, o creștere economică de peste 2,5% anual, o rată a șomajului de 3,8%, cea mai mică din ultimii 17 ani, reducerea deficitelor de cont curent în relația cu China și Europa, ca rezultat al impunerii unor suprataxe vamale în relațiile comerciale cu cele două blocuri economice. Dar cele mai importante măsuri sunt legate de reducerea fiscalității de la 35% la 21%, crearea a peste 5 milioane de noi locuri de muncă, din care 200.000 doar luna trecută. Cred că e singurul președinte din lume care, în exercițiul mandatului, s-a bucurat de o creștere a încrederii. La momentul alegerii ca președinte al Statelor Unite, avea o cotă de încredere de 46%. Acum are 53%. Ca regulă generală, intervin uzura și pierderea susținerii populare pe perioada exercitării unui mandat de președinte sau prim-ministru. Săptămâna trecută, a amenințat UE cu taxe vamale suplimentare de 11 miliarde dolari la importul unor produse, ca răspuns la practicile protecționiste ale Uniunii față de producătorul european de avioane Airbus. Washingtonul acuză Bruxelles de subvenționarea gigantului european, omițând că face același lucru cu Boeing, eternul rival al lui Airbus.

 Benjamin Netanyahu și Benny Gantz nota 10

Partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu, și Partidul Albastru şi Alb, condus de Benny Gantz, au obținut la alegerile legislative de săptămâna trecută același număr de mandate în Knesset, respectiv 35. În virtutea unor înțelegeri încheiate de Netanyahu înainte de alegeri, actualul premier al Israelului are prima șansă în a forma un nou Guvern, devenind pentru a cincea oră prim-ministru al statului Israel, depășindu-l ca număr de mandate pe David Ben-Gurion, fondatorul statului Israel. Cu toate acestea, performanța lui Gantz, fost şef de Stat Major al armatei israeliene, este mai mare decât a lui Netanyahu, deoarece a obținut același număr de mandate, dar cu un partid pe care l-a înființat cu doar 100 de zile în urmă. Nimeni nu se aștepta ca lupta să fie atât de strânsă, în contextul în care Netanyahu s-a bucurat și de sprijinul președintelui Donald Trump, iar Gantz era perceput ca un outsider.

Volodimir Zelenski nota 10 În

Ucraina, actorul de comedie Volodimir Zelenski are cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale în fața actualului președinte, Petro Poroshenko. Un novice în politică, Zelenski s-a clasat pe primul loc în primul tur. Un sondaj de opinie publicat recent îl creditează pe acesta cu 61% din intenţiile de vot la cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 21 aprilie.

Zuzana Caputova nota 10 

O avocată și o militantă pentru mediu, fără experiență politică, Caputova a câștigat alegerile prezidențiale din Slovacia. În turul doi al prezidențialelor, organizat pe 30 martie, Zuzana Caputova a obținut 58% din voturi, câștigând detașat în fața contracandidatului său, Maros Sefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene și membru al partidului de guvernământ SMER. Corupția și schimbarea climatului politic au fost temele sale predilecte turului doi al prezidențialelor. După depunerea jurământului pe 15 iunie, va deveni prima femeie președintă a țării.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10381 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2019 22:29