Potrivit prevederilor legale în vigoare începând cu data de 17 noiembrie 2019, perioada lucrată în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, respectiv cea lucrată în condiții deosebite de muncă după această dată, conferă următoarele drepturi:
Majorarea stagiului de cotizare prin acordarea unui spor la stagiul de cotizare de 3 luni pentru fiecare an întreg lucrat în grupa a II a de muncă (anterior datei de 1 aprilie 2001), în condițiile în care persoana în cauza a lucrat cel puțin 5 ani în aceste condiții;
Majorarea stagiului de cotizare prin acordarea unui spor la stagiul de cotizare de 4 luni pentru fiecare an întreg lucrat în condiții deosebite de muncă (ulterior datei de 1 aprilie 2001), indiferent de stagiul de cotizare realizat în aceste condiții de muncă;
Reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 luni pentru fiecare an întreg efectiv realizat în fosta grupa a II a de muncă, respectiv în condiții deosebite de muncă.
Reducerea vârstei standard de pensionare este cuprinsă între 4 luni și 10 ani și operează doar în condițiile realizării stagiului complet de cotizare prevazut de lege
Cum pot face dovada stagiului de cotizare?
Până la data de 1 aprilie 2001, dovada realizării stagiului de cotizare se face cu carnetul de muncă, iar după această dată, acesta rezultă din declarațiile nominale de asigurare (D112) depuse de angajator la casa teritorială de pensii până la data de 31 decembrie 2010, respectiv la ANAF începand cu 1 ianuarie 2011.
Cum îmi pot completa stagiul de cotizare?
Contractul de asigurare socială se poate încheia de către orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie.
Contractul de asigurare socială se încheie, în formă scrisă, între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.
Începând cu data de 1 aprilie 2018 (valabil și în 2022), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Nu mai este reglementat plafon maxim al venitului lunar asigurat.
Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încheierii contractului de asigurare socială, în aceeaşi cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, respectiv 25%.
Plata contribuţiei de asigurări sociale se face lunar de către persoanele asigurate sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii cu care a fost încheiat contractul de asigurare socială.
Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face şi anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni. Termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Plata cu întârziere a contribuţiei de asigurări sociale generează obligaţia de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform reglementărilor legale în materie.
În cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive, contractul de asigurare socială se reziliază din iniţiativa casei teritoriale de pensii.
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din iniţiativa asiguratului, prin încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare socială.
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială se modifică, din iniţiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.
Stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat şi plătit, conform legii, contribuţia de asigurări sociale, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.