Marți, 29 Ianuarie 2019 19:13

Cele mai importante investiții din Gorj, blocate de birocrație

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)


Două proiecte de interes național, ”Varianta de ocolire a orașului Târgu-Jiu” și ” Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti”, stagnează de mai bine de un an de zile și nu există nici o șansă ca lucrările să fie reluate la vreuna din cele două investiții nici în 2019. Ministerul Transporturilor și Ministerul Energiei dau vina pe autoritățile locale și județene pentru blocajul celor două investiții și le acuză de ”lipsă de cooperare şi incoerenţă în decizii”, fără însă ca reprezentanții celor două ministere să ofere nici ei vreo soluție pentru deblocarea proiectului de infrastructură, respectiv celui hidroenergetic.

 Septembrie 2021, termen optimist pentru finalizarea Centurii

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, o șosea de centură ce trebuia să înconjoare orașul, cu o lungime de 20 de km, e departe de a fi finalizată, deși Ministerul Transporturilor avansează un nou termen pentru terminarea lucrărilor: septembrie 2021. Certe nu sunt decât lucrurile care s-au întâmplat: contractul a fost atribuit la data de 14 octombrie 2014 firmei italiene Collini Lavori Spa pentru suma de 151.211.642 de lei, fără TVA, iar lucrările trebuiau finalizate în octombrie 2016. După două termene în care contractul de lucrări a fost prelungit, în toamna lui 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis rezilierea acestuia, iar pe tot parcursul anului trecut, la centura orașului Târgu-Jiu nu s-a lucrat absolut deloc. Într-un răspuns la o interpelare adresată de deputatul Elvira Șarapatin, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, dădea vina pe autoritățile locale pentru întârzierea lucrărilor. ”Faptul că autorităţile locale (Primăria Târgu-Jiu şi Primăria Bumbeşti-Jiu) nu au nici la data prezentei planuri parcelare, a condus la imposibilitatea C.N.A.I.R. – S.A., în calitatea sa de reprezentant al Statului Român în procedura de expropriere, de a întocmi şi de a recepţiona la O.C.P.I. Gorj documentaţiile cadastrale aferente imobilelor expropriate”, se arăta în răspunsul remis deputatului de Gorj. În realitate însă, CNAIR abia a scos la licitație, în toamna anului trecut, lucrările de consolidare a terenului de fundare aferent sectorului Estic al drumului de centură și spera să finalizeze documentația pentru scoaterea, din nou, la licitație a lucrărilor la varianta de ocolire, în decembrie 2018 și să lanseze procedura de achiziție abia luna viitoare. Potrivit unui calendar ”estimat” al CNAIR, semnarea contractului pentru lucrările la varianta de ocolire este prevăzută pentru luna octombrie 2019, deci, nici în acest an nu se va lucra la drumul de centură al orașului, iar perioada de execuție s-ar putea întinde până în septembrie 2021. Asta în varianta optimistă ”estimată” de CNAIR.


Tudorache: ”Autoritățile locale au dat dovadă de lipsă de cooperare şi incoerenţă”

Dacă în cazul Variantei de ocolire a Târgu-Jiului există totuși un calendar cu etape în vederea finalizării obiectivului, în cazul proiectului ”Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti”, nici Hidroelectrica și nici Ministerul Energiei nu avansează nici un termen pentru reluarea lucrărilor, ba mai mult, acuză Consiliul Județean Gorj că refuză să elibereze avizele pentru demararea lucrărilor de conservare. Lucrările la investiția de interes național au demarat în martie 2004, iar timp de 13 ani s-au construit un baraj și o microhidrocentrală la Livezeni, o aducțiune de 7 km Livezeni-Dumitra, o centrală supraterană și un nos de presiune la Dumitra, o aducțiune subterană de 12,5 km, două captări secundare și o altă centrală la Bumbești, echipată cu trei grupuri cu turbine hidraulice, care au costat, în total, 175 de milioane de euro. Cu toate acestea, în decembrie 2017, Curtea de Apel București a dispus anularea autorizației de construire, decizia instanței fiind pronunțată într-un dosar deschis de organizațiile de mediu, deși stadiul de realizare al lucrărilor de construcție erau de 88%, iar lucrările de montaj mecanic și electric de 74%.

Citit 2050 ori