Marți, 17 Mai 2022 12:42

CEZ sărbătorește Luna Europeană a Diversității și prezintă inițiativele derulate în această direcție

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu ocazia Lunii Europene a Diversității , cei peste 1800 de angajați CEZ, dar și membrii comunității sunt invitați să descopere lumea din perspectiva diversității, în toate formele sale. Sub emblema “Energia Diversității”, noua platformă va oferi vizibilitate pentru diferitele aspecte ale diversității, prezentând săptămânal povești și proiecte derulate de companie, precum și reușite personale sau profesionale ale angajaților CEZ.

CEZ lansează platforma“Energia Diversității”

Această inițiativă face parte din Luna Europeană a Diversității, care se desfășoară anual și care sensibilizează cu privire la importanța diversității și incluziunii la locul de muncă și în societate. Tema acestui an este crearea de legături, un îndemn de a găsi acele metode de a ne apropia, indiferent de gen, vârstă, naționalitate sau alte aspecte ale identității noastre. Acestea vor fi prezentate săptămânal prin intermediul platformei, după cum urmează: 

Săptămâna 1: Diversitatea de Gen

Săptămâna 2: Egalitate Generațională

Săptămâna 3: Dizabilități

Săptămâna 4: Diversitate Culturală și Internațională

Săptămâna 5: Echilibru viață personală-profesională

“Continuăm să acționăm pentru un viitor mai incluziv și le oferim angajaților noștri și membrilor comunității locale o resursă valoroasă pentru a se cunoaște mai bine și a se accepta așa cum sunt. Platforma Energia Diversității reunește o serie de momente trăite în echipa CEZ, în care principiile diversității, empatia sau bunătatea au fost bazele reușitelor noastre. Astfel, pe parcursul lunii, punem în lumină acele proiecte pe care le derulăm sau acei oameni din interiorul echipei care ilustrează diferite componente ale diversității prezente în jurul nostru și care ne inspiră să devenim mai buni.” – Angelica Barbu, Director Divizia Oameni și Brand, CEZ România. 

Diversitatea de Gen

Inovațiile și contribuțiile #lafeminin sunt prezente peste tot în jurul nostru. Misiunea noastră este de a ajuta femeile să aibă vieți mai bune și de a încuraja participarea și performanța acestora în orice domeniu, inclusiv în cel energetic:

Le oferim recunoaștere femeilor din energie care ne inspiră în fiecare zi în interiorul echipei noastre;

Am lansat conceptul Ucenic Electrician la feminin, care include organizarea de activități pentru susținerea participării active a femeilor în această industrie;

Ne arătăm grija față de sănătatea femeilor prin colaborarea cu Fundația Renașterea – în 2022, am oferit 500 de teste gratuite Babeș-Papanicolau cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, o cauză socială care va fi sprijinită și în cadrul Maratonului Olteniei;

Diversitatea furnizorilor cu care colaborăm face parte din modul în care promovăm participarea femeilor în piața muncii. Pe parcursul timpului am încheiat parteneriate cu femei antreprenor care îndeplinesc misiuni sociale, precum Cosânzeana sau MamaPan. 

Mai multe detalii aici. 

Diversitatea Generațională

Screen Shot 2022 05 17 at 12.46.07Ne străduim permanent să evoluăm, indiferent de vârstă, iar acest lucru se reflectă și în proiectele pe care le derulăm împreună:

Pregătim viitorii supereroi din energie prin proiectul Ucenic Electrician;

Cultivăm dialogul între generații și suntem prezenți între oameni de toate vârstele din comunitate, prin inițiative precum CODE Kids sau evenimente dedicate tinerilor – Ziua Carierei, Săptămâna Altfel, etc.;

Reușitele noastre personale și profesionale demonstrează că pasiunea nu are vârstă – fie că alegem să ne depășim limitele la Maratonul Olteniei sau obținem premii importante în energie, ne dorim să devenim mai buni indiferent de momentul vieții în care ne aflăm; 

Edițiile Trofeul Electricianului la care am participat au pus în lumină experiența din domeniu, dar și entuziasmul celor care se află la început de drum – elevii din cadrul Ucenic Electrician;

Suntem prietenii vârstnicilor prin acțiuni de voluntariat și gesturi de #bine #pentrubuniciinostri. Unul dintre acestea a fost în 2020, atunci când am oferit alimente de bază pentru 1.750 de vârstnici în apropierea Sărbătorilor Pascale;

Susținem dezvoltarea următoarei generații de lideri ai organizației noastre.

Mai multe detalii aici. 

Continuăm să sărbătorim Luna Europeană a Diversității cu informații săptămânale despre acțiunile CEZ în această direcție. Săptămâna viitoare vom prezenta suportul acordat de CEZ persoanelor cu dizabilități. 

Citit 1619 ori Ultima modificare Marți, 17 Mai 2022 12:48