În calitate de investitor pe termen lung în viitorul tinerilor, am lansat împreună cu Narada Fondul de Urgență pentru soluționarea alertelor în educație din Oltenia, ca răspuns la statisticile identificate la nivel național:
Numărul de elevi care nu au acces la o bibliotecă (500.770), la un laborator de ştiinţe (845.000) sau la grupuri sanitare în incinta şcolii (230.000);
1 din 6 şcoli din România nu au acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă, în timp ce mai mult de jumătate dintre acestea nu au o sală de sport;
Peste 550 de alerte înscrise pe platformă până în prezent, traduse printr-un număr de 109.477 de elevi care au nevoie de sprijin și însumând un total de 1.5 milioane de lei strânşi pentru rezolvarea a aproximativ 100 de alerte.
„Lumea se schimbă, iar schimbarea vine doar cu satisfacerea nevoilor de bază. Mă bucur că prin parteneriatul stabilit cu Narada, implicarea noastră capătă forma unui fond de urgență dedicat școlilor din această regiune. Ne-am propus ca eforturile noastre să conducă la rezolvarea a cel puțin 5 alerte în perioada următoare, însă suntem conștienți că această misiune are nevoie de mobilizarea întregii comunități. De aceea, îi încurajez pe toți cei care împărtășesc valorile care definesc acest proiect să contribuie la rândul lor pentru un viitor sustenabil în educație” – a fost mesajul lui Ondrej Safar – CEO CEZ România.
Șanse egale pentru școlile din Oltenia
HartaEdu – platforma-voce a tuturor școlilor din România - va reprezenta un punct de reper în misiunea de a sprijini educația tinerilor. Astfel, printre urgenţele frecvent întâlnite în educaţie se numără:
accesul la o sursă autorizată de alimentare cu apă, la un serviciu organizat de colectare a deșeurilor sau la grupuri sanitare în incinta școlii;
dotarea și amenajarea unor spații de învățare - săli de sport, biblioteci sau săli de lectură, laboratoare de știință, ateliere de practică, înlocuirea mobilierului de clasă în stare precară;
accesul la dotări corespunzatoare pentru elevi cu dizabilități fizice.
„Începem anul cu sentimente amestecate privind situația școlilor și a învățământului din România. Anii de pandemie au fost atât o substanță de contrast, dar și un catalizator care a acutizat și mai mult nevoile urgente ale școlilor, profesorilor și elevilor români. În acest context, colaborarea cu CEZ, în calitate de partener unic în regiunea Oltenia, reprezintă pentru HartaEdu una dintre cele mai bune vești. De astăzi, avem un sprijin suplimentar pentru școlile din regiune, lucru care știm că nu poate fi decât într-un ceas bun pentru starea școlilor din Oltenia. Mulțumim, CEZ!” – a transmis Andra Munteanu, Președinte Narada.
Grupul CEZ în România continuă să demonstreze că #energiavinedelaoameni și rămâne un susținător al educației de calitate, ca un drept esențial al tuturor tinerilor din comunitate.