Miercuri, 19 Octombrie 2022 08:32

Constatarea amiabilă, în cazul unui accident rutier, se poate completa şi în format electronic

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Șoferii implicați într-un accident ușor fără victime și vătămări corporale au la dispoziție, începând de astăzi, o aplicație digitală, numită Amiabila, prin care pot completa în format electronic, formularul de constatare amiabilă și a nu se mai duce la Poliție. Aplicația Amiabila, dezvoltată de către Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR), nu înlocuiește actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători și intermediari, ci reprezintă o alternativă digitală de protocolare a accidentelor, care simplifică toată procedura, conform hotnews.ro.

Documentul se completează doar dacă în accident sunt implicate maximum două mașini și nu sunt vătămări corporale sau alte daune materiale cu excepția celor două autovehicule, caz în care accidentul trebuie raportat la Poliție. Formularul de «Constatare amiabilă de accident» în format electronic reproduce același model grafic, cu aceleași informații și are aceeași valoare juridică cu acela pe suport de hârtie, conform prevederilor legale. În același timp, trebuie precizat că aplicația este gratuită și poate fi descărcată din magazinele Google Play și App Store direct pe telefonul mobil de tip smartphone. Modul de utilizare al Amiabila presupune parcurgerea câtorva pași simpli, sintetizați în cele ce urmează:

Într-o prima etapă, utilizatorul descarcă aplicația direct pe telefonul sau mobil, iar apoi își creează un cont de utilizator. În a doua etapă, acesta își completează datele personale solicitate de aplicație (permis de conducere, certificat de înmatriculare, carte de identitate, polița RCA). Informațiile din aceste documente pot fi preluate automat în formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic.

O a treia etapă se referă la modul de alcătuire a schiței accidentului. Aplicația oferă o bogată infografie, din care utilizatorul poate selecta atât elemente exterioare (intersecții, semne de circulație, semafoare etc.), cât și poziția celor două autovehicule în momentul coliziunii. În mod similar, evidențierea avariilor produse devine ușor de realizat, prin simpla poziționare a unei săgeți în zona elementelor deformate ale caroseriei. Amiabila se poate încheia de către ambii conducători auto prin intermediul unui singur telefon. Datele personale ale unuia, vor putea fi transferate automat în telefonul celuilalt participant, printr-o simplă scanare a unui cod QR, cu condiția ca ambii șoferi să aibă instalată aplicația pe telefon. În caz contrar, unul dintre ei va trebui să completeze manual datele celuilalt utilizator. Documentul final, astfel obținut, se semnează de cei doi conducători auto, după care aplicația generează automat constatarea amiabilă.

Conducerea BAAR prezentă la evenimentul de lansare a dat dtalii despre beneficiile estimate în cazul acestei noi aplicații. „Piața RCA generează circa 400.000 de accidente anual și aproximativ 90% din cazuri se pretează la încheierea de constatări amiabile”, a declarat luni Sorin Greceanu, directorul general al Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR).

Mădălin Roșu,preşedinte BAAR: Aplicația Amiabila a costat 150.000 de euro

Aplicația a costat 150.000 de euro, iar BAAR susține că acest cost este nesemnificativ. „Costul aplicației a fost de 150.000 de euro. Industria de asigurări plătește pe un dosar amiabil în formă fizică intre 30 si 40 de bani. Dacă înmulțiți cu numărul de polițe veți ajunge la un cost de aproximativ 700.000 de euro pe an pe care industria îl plătește pentru a pune la dispozitia clienților un instrument de avizare constatare amiabila. Deci simplist vorbind costurile acestea sunt aproape egale cu zero dacă este să comparăm costurile pe cel putin un an de zile.”, a declarat Mădălin Roșu, președintele BAAR. Cristian Roșu, vicepreședinte ASF: Pe viitor aplicația va emite alerte când expiră RCA-ul sau ITP-ul.Prezent la eveniment, Cristian Roșu, vicepreședintele ASF, responsabil de domeniul asigurărilor, a anunțat că aplicația va fi dezvoltată pe viitor. „Tot cu ajutorul BAAR vom vrea ca, într-o perioada pe care nu vrem să o estimăm, să punem alerte pe această aplicație pentru a ne spune când expiră polița RCA și ITP-ul (n.a. Inspecția Tehnică Periodică) astfel încât să fim avertizați din timp. Eventual să mergem până la deschiderea dosarului de daună, deci pana la avizarea dosarului de daună astfel încât digitalizarea să se concretizeze”, a spus vicepreședintele ASF.

Citit 1647 ori