Miercuri, 30 Noiembrie 2022 05:01

De la 1 ianuarie 2023, taloanele de pensie se modifică!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Taloanele de pensie se vor schimba în România, începând cu luna ianuarie 2023. Astfel, în plus față de valoarea pensiilor, pensionarii vor găsi pe talon și ajutorul primit de la stat.

Spre exemplu, bătrânii care au pensia sub 1.500 de lei vor găsi pe talon și valoarea ajutorului convenit de Coaliția PNL-PSD-UMDR, mai precis 1.000 de lei. 

Cum acest ajutor se acordă în două tranșe, în luna ianuarie pe talonul de pensie al celor cu pensii sub 1.500 de lei va apărea în plus suma de 500 de lei.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a dat asigurări că pensionarii vor primi noile taloane  în ianuarie 2023 

„Orice decizie politică, în speță a coaliției de guvernare, trebuie până la urmă transpusă într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. În momentul acesta, chiar în această zi și mâine lucrăm foarte intens împreună cu colegii de la Ministerul Muncii, specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu cei de la Ministerul Muncii pentru a reuși să finalizăm acest act normativ, astfel încât săptămâna viitoare probabil că va intra în ședința de Guvern pentru a fi adoptat. 

Suntem în grafic, nu avem întârzieri, este timp astfel încât noi aici, la Casa Națională de Pensii, să ne mobilizăm, să reușim să facem toate acele activități specifice nouă.

Este vorba de niște lucruri strict tehnice, de actualizare a tuturor parametrilor în bazele de date. 

Tipărirea cupoanelor începe undeva pe la jumătatea decadei, pe la 15 decembrie, ar trebui publicat în Monitorul Oficial, în grafic, astfel încât începând chiar cu 1 ianuarie 2023, pensionarii să primească deja pensiile mărite”, a spus Daniel Baciu, la Antena 3 CNN. Premierul Nicolae Ciucă: „Am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5%, începând cu data de 1 ianuarie 2023”

„Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.

Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 

1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. 

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare”, a transmis Nicolae Ciucă.

Citit 1658 ori