Vineri, 07 Ianuarie 2022 00:10

Detalii de ultimă oră despre certificatul verde!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Detalii de ultimă oră de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre modul în care spitalele din ţară vor gestiona valul 5 al pandemiei.

Rafila renunţă la certificatul verde: „Dacă nu este aprobat în perioada imediat următoare, peste 2-3 săptămâni vom fi în vârful valului şi efectul va fi mult diminuat”

Oficialul a cerut şi ajutorul şi solidaritate din partea populaţiei, pentru ca restricţiile anunţate astăzi să fie menţinute în vigoare o perioadă cat mai scurtă de timp.

“Am discutat despre capacitatea de spitalizare din întreagă țară. Legat de acea structura de coordonare la nivel județean, care să poată să ducă la îndrumarea pacienților cu alte patologii sau infectați COVID către spitalele din fiecare județ sau județele învecinate.

Totul astfel încât să nu mai revenim la situația în care am fost anul trecut sau acum doi ani, când pacienții cu boli cronice au avut un acces limitat la serviciile medicale.

Avem nevoie de participare și de solidaritate din partea populației, pentru că măsurile să fie cu adevărat eficiente, iar măsurile CNSU să fie aplicate pentru o perioada limitată de timp. Vrem să menținem școlile deschise pentru cât mai mult timp posibil”, a explicat, Alexandru Rafila, în conferinţa de presă susţinută miercuri la sediul Guvernului.Ministrul Sănătăţii a fost întrebat şi despre proiectul privind obligativitatea certificatului verde care ar urma să fie propus de către Florin Cîţu în următoarea şedinţă a coaliţiei şi care, potrivit surselor, s-ar referi la angajaţii din sănătate, Ministerul de Interne şi cel al Apărării. 

Pe de altă parte, Alexandru Rafila a subliniat că certificatul ar trebui să treacă de Parlament cât mai repede, pentru a deveni operaţional, pentru că peste trei săptămâni, când am putea fi deja în vârful valului 5, impactul său va fi deja unul redus.

“Eu susțin orice proiect care are ca și rezultat un instrument de sănătate publică care să încetinească transmiterea. Domnul Florin Cîţu a depus la Parlament un proiect de lege care se referă exclusiv la personalul medical, care n-are niciun fel de impact asupra sănătății publice.

Dacă se aprobă certificatul verde acum și intră în vigoare peste 3 săptămâni, atunci vom fi în vârful valului. Adoptarea unui astfel de document nu este suficientă, trebuie și operaționalizarea lui. Odată cu trecerea timpului, efectul unei astfel de decizii va scădea impactul asupra sănătății publice”, a mai declarat, miercuri, Alexandru Rafila.

Ciolacu confirmă abandonarea certificatului verde: E târziu să mai venim cu legea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat, marți seara, la Antena 3, abandonarea introducerii certificatului verde la locul de muncă, spunând că este târziu să mai fie adoptată legea în acest sens, pentru că nu ar mai avea efect în valul 5. Marcel Ciolacu a anunțat în schimb posibile restricții în transportul în comun pentru a limita numărul de călători.

Citit 1432 ori