Sâmbătă, 27 Iulie 2019 00:00

Eugen Teodorovici amână termenul pentru rectificarea bugetară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rectificarea bugeră ar putea fi aprobată în august, din lipsă de timp, în condiţiile în care şedinţa CSAT va avea loc săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

„Aprobarea în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Şedinţa va fi săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc pe 31 iulie, pentru că mai sunt paşi, Consiliul Fiscal, CES. Poate următoarea săptămână”, a spus ministrul, care a adăugat că proiectul va fi pus în dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare.

„O să discutăm toţi colegii miniştri, la aceeaşi masă”, a răspuns Teodorovici afirmaţiilor preşedintelui ALDE Călin-Popescu Tăriceanu legate de faptul că miniştrii formaţiunii politice nu au fost chemaţi la discuţii privind rectificarea, şi că ALDE ar putea să nu o aprobe. ”Se alintă colegii noştri”, a comentat ministrul Finanţelor.

Prezentă la acelaşi eveniment cu ministrul Finanţelor, pemierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul aşteaptă prima şedinţă a CSAT pentru a primi aviz pe rectificarea bugetară care se află în lucru. De asemenea, ea a declarat că Guvernul se menţine în ţinta de deficit bugetar. “Aşteptăm avizul CSAT pentru a aproba rectificarea bugetară prima dată. Da, menţinem ţinta de deficit bugetar”, a declarat, joi, premierul Viorica Dăncilă, după evenimentul de lansare a celei de-a 17-a ediţii a lucrării “Carta Albă a IMM-urilor din România”.

Citit 9836 ori