Miercuri, 08 Mai 2019 03:00

Evaluare naţională 2019 la clasa a II-a | Elevii susţin marţi proba la limba română şi cea la limba maternă/ Calendarul examenelor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Evaluare naţională 2019. Elevii clasei a II-a susţin, începând de marţi, probele scrise la limba română şi limba maternă din cadrul evaluării naţionale, testele fiind de 30 de minute. Probele la limba română (citire) şi la matematică vor fi susţinute în zilele de miercuri, respectiv joi.

Peste 550.000 de elevi vor fi supuşi evaluării naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care începe marţi, iar testele vor dura câte 30 de minute pentru elevii de clasa a II-a şi 60 de minute pentru cei de clasa a IV-a şi a VI-a, anunţă Ministerul Educaţiei.
Potrivit calendarului de administrare a evaluării naţionale la finalul clasei a II-a, marţi vor începe probele scrise la limba română şi limba maternă. Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susţinute pe 8 mai.
Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română, scris şi citit, pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura pe 10 mai.
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, finalul clasei a IV-a, are următorul calendar: limba română - 14 mai, matematică -15 mai şi limba maternă - 16 mai, arată edu.ro.
Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului în zilele de 22 mai -limbă şi comunicare şi 23 mai - matematică şi ştiinţele naturii.
Cumulat, se estimează participarea la aceste probe a peste 550.000 de elevi.
Ce trebuie să ştie părinţii despre evaluarea naţională
Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfăşurarea probelor. Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a şi a VI-a.
Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unităţile de învăţământ în care acestea se desfăşoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.
Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.
Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, transmite sursa citată.

Citit 10789 ori