Marți, 23 Aprilie 2019 03:00

Franța - România Fed Cup | Critici dure pentru Begu și Buzărnescu: ”A fost Franța - Simona 3-2”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Totul s-a hotărât în duelul de dublu pe care Halep și Niculescu l-au pierdut în fața cuplului Mladenovic / Garcia.
Cristian Tudor Popescu a susținut faptul că Simona Halep s-a luptat de una singură cu adversarele. Mai mult, acesta le-a criticat pe Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, cele care nu au obținut niciun punct în duelul cu Franța.

”Nu prea mai am voce. Ce să spun? Rezultatul acestui meci se scrie asa: Franța - Simona 3-2. Și cu asta am spus tot. Acest meci nu a fost pierdut la un game de dublu. Acest meci a fost pierdut în partidele de simplu în care Mihaela Buzărnescu și Irina Begu nu au contat. Mihaela nu are mentalitate, antrenament de Fed Cup. Nu știe să se conecteze la energia tribunei.

Simona Halep a jucat cu o dăruire uriașă. Mă gândeam ce a simțit Messi în finala Mondialului din 2014, pierdut în fața Germaniei. Asta a simțit și ea. Aceasta este una dintre cele mai mari sportive ale lumii. Avem o problemă, anume a doua rachetă. Nu avem. Irina m-a dezamăgit. Parmentier nu era o adverară de speriat.

Simona merită toată dragostea noastră. A dovedit că acum, la 27 de ani, este un adevărat lider al tenisului românesc. Simona este căpitanul tenisului românesc. E foarte matură. Știe să își gândească tactic meciurile foarte bine”, a spus CTP, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

În urma acestui eşec, România va rămâne în Gupa Mondială I şi va juca anul viitor în sferturile de finală.

Citit 1803 ori