Programul social „Litoralul pentru toți” începe azi, zi din care turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Pentru ediția din acest an și-au anunțat participarea zeci de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca în anii precedenți, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.
„Recomandăm turiștilor să-și facă vacanțele pe litoralul nostru și în extrasezon. Au toate motivele: plajele și stațiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă și, poate cel mai important argument, prețurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie și august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiție și să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopți de cazare.