Joi, 31 August 2023 08:56

Indemnizații de 50% din pensie pentru două categorii de angajați

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea Constituțională a admis ca din anul 2023 și jurnaliștii și militarii pensionați să poată primi indemnizația de 50% din pensie.

Aceste două categorii se pot bucura de beneficul oferit cu condiția apartenenței la uniunile de creatori. Drept urmare, aceștia trebuie să fie membri ai uniunilor de creatori.

Decizia CCR se referă la o excepție de neconstituționalitate ridicată în 2018. Legea se adresează românilor care activează în toate domeniile creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice. Totodată, aceasta se adresează și jurnaliștilor și militarilor.

Pentru a beneficia de prevederile cele noi, ei trebuie să devină membri legali ai uniunilor de creatori.

Legea schimbă prevederea variantei vechi potrivit căreia doar pensionarii din sistemul public de pensii beneficiau de această indemnizație lunară. Indemnizația lunară însumează 50% din valoarea pensiei.

În ceea ce privește valoarea indemnizației, legea o limitează la două salarii de bază minime brute pe țară. Drept urmare, suma maximă a indemnizației speciale poate atinge valoarea de 2.500 de lei brut.

CCR recunoaște importanța socială a acestor categorii de oameni

În motivațiile Curții Constituționale se recunoaște importanța socială a acestor categorii de angajați. CCR menționează că se dorește crearea de condiții de viață mai bune pentru creatori.

CCR își motivează decizia susținând că legiuitorul a urmărit, prin inițierea Legii nr. 8/2006, “instituirea unui beneficiu pentru membrii pensionari ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, având în vedere atât importanța socială a activității de creație, cât și necesitatea creării unor condiții de viață mai bune pentru creatorii de valori spirituale aflați, în majoritatea lor, într-o situație materială precară”.

După ce anumite aspecte conținute de Legea 8/2006 au fost declarate ca fiind neconstituționale, acestea își vor înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei CCR (Curtea Constituțională a României), adică din data de 25 martie.

Dacă în acest interval de timp nici Parlamentul, nici Guvernul nu ajustează prevederile neconstituționale pentru a fi conforme cu dispozițiile Constituției, atunci acele prevederi vor înceta să mai aibă efect. Pe parcursul acestei perioade, prevederile considerate ca fiind neconstituționale sunt suspendate automat.

Citit 1877 ori