Marți, 27 Aprilie 2021 10:47

Klaus Iohannis a promulgat legea! Toți românii trebuie să știe

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni mai multe decrete. Printre acestea se numără și decretul pentru promulgarea legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. 

 

Administrația Prezidențială informează că șeful statului a semnat luni mai multe decrete importante. Printre acestea se numără decretul pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, dar și decretul pentru promulgarea legii privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență din România.

În ceea ce privește legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea OUG din 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în respectiva OUG din 26 martie 2020, emisă în contextul pandemiei COVID-19, au fost prevăzute amenzi între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice şi între 10.000 şi 70.000 de lei pentru persoane juridice, pentru nerespectarea prevederilor stării de asediu sau de urgenţă.

Pe lângă aceste sancţiuni, actul normativ prevedea sancţiuni stabilite de ordonanţele militare emise, precum confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

Totodată, trebuie menționat faptul că, respectiva ordonanţă a fost atacată la Curtea Constituţională, care a constatat pe 14 mai că OUG este “neconstituţională, în ansamblul său”. Amintim faptul că legea de respingere a OUG a fost trimisă preşedintelui pe 8 aprilie, anul acesta.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 26 aprilie 2021, următoarele decrete:

Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 (PL-x 480/24.10.2016);

Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje (PL-x 482/24.10.2016);

Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență (PL-x 277/20.05.2020)”, informează Administrația Prezidențială.

Totodată, printre decretele semnate la începutul acestei săptămâni de către președintele Klaus Iohannis se numără și decretul privind modificare și completarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Șeful statului a mai semnat și decretul pentru promulgarea legii privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

„Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare (PL-x 466/17.08.2020);

Decret pentru promulgarea Legii privind completarea art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 461/17.08.2020)”, mai precizează sursa citată.

Citit 2819 ori