Marți, 14 Februarie 2023 06:56

Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A fost rezolvată o situaţie neclară referitoare la tichetele cadou. Mai exact, legea amnistiei privind tichetele cadou a fost în sfârşit promulgată, iar circa 370.000 de salariaţi români au scăpat de interpretarea greşită dată de ANAF. Anunţul a fost făcut de către Ştefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), pe pagina sa de socializare.

„Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată!

Peste 60.000 de companii și 370.000 de salariați erau afectați de interpretarea dată de ANAF asupra utilizării tichetelor cadou. ANAF considera că sunt venituri de natură salarială și atunci ar fi trebuit impozitate.

Spiritul legii era altul, dar neclaritatea normei a lăsat loc de interpretări”, a transmis reprezentantul social-democraţilor. Ştefan Radu Oprea a subliniat faptul că nu susţine amnistiile fiscale, pentru că îi dezavantajează pe cei corecţi, însă, în acest caz, nu era corect ca salariaţilor să li se impute retroactiv sume consistente.

Social-democratul a iniţiat acest proiect devenit lege alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc şi de reprezentanții unor asociații patronale.

Citit 1504 ori