Vineri, 26 August 2022 06:29

Legislația din energie se va modifica din nou

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În aceste zile, la nivelul Executivului se lucrează la o nouă Ordonanță de Urgență care ar aduce schimbări în piața de energie. Nu există încă un draft al noii reglementări, dar, consultând mai multe surse din piață, am aflat cam ce ar dori Guvernul să modifice. Situația însă se poate schimba de la o zi la alta, în funcție de rezultatul discuțiilor. 

Noua OUG ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie și, potrivit surselor noastre, va aduce câteva modificări de substanță. Vi le prezentăm mai jos, cu mențiunea că, în final, după discuțiile din Coaliție, lucrurile s-ar putea totuși schimba. Nu cresc plafoanele de preț pentru casnici, în ciuda creșterii abrupte și continue a prețurilor la energie din piețe, care crește extrem de mult efortul bugetar pentru compensațiile ce trebuie acordate furnizorilor. Ar putea însă crește factura pentru companii. 

Clienților non-casnici, nu știm dacă tuturor sau doar anumitor categorii, li s-ar putea aplica un preț plafonat (acum el este de un leu/kWh cu toate tarifele și taxele) doar pentru o parte din energia consumată – nu știm dacă va fi stabilită ca procent din consum sau va fi o cantitate fixă,  de tip x MWh într-o lună, iar pentru restul consumului firmele ar putea plăti prețul pieței.

Citit 1459 ori