Miercuri, 14 Iunie 2023 07:51

Ligia Deca: rămâne nemodificat calendarul probelor scrise ale examenelor naționale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a adoptat duminică, în şedinţă extraordinară, Ordonanţa de Urgenţă care prevede măsuri pentru sistemul de învăţământ. 

Actul normativ prevede trei măsuri. Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la propunerea Ministerului Educaţiei.

„Am văzut cu toţii semnalul de alarmă tras de către personalul din învăţământ şi ultimele trei săptămâni ne-au dat măsura demnităţii oamenilor care ne construiesc viitorul, educându-ne copiii. Prioritatea noastră, la Ministerul Educaţiei, a fost să continuăm garantarea dreptului la educaţie. Sigur, nu a negat niciun moment dreptul cadrelor didactice de a cere u sprijin mai mare din partea statului şi considerăm că îl merită cu prisosinţă”, a declarat ministrul Ligia Deca, citată de news.ro.

Aceasta a anunţat că data de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasele terminale - a VII-a, a XII-a şi a XIII-a - se va prelungi până pe 16 iunie, în condiţiile în care aceste clase ar trebui să aibă situaţiile şcolare încheiate pe 13 iunie. 

Pentru copiii din celelalte clase nu se impune prelungirea termenului de încheiere a situaţiei şcolare, a subliniat Deca.

Tot până pe 16 iunie se vor prelungi înscrierile la examenele naţionale - bacalaureat şi evaluarea naţională.

Echivalarea probelor de competenţă la examenul de bacalaureat

Deca a anunţat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată duminică în şedinţă extraordinară prevede echivalarea probelor de competenţă din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile la disciplinele relevante din anii de liceu. 

Perioada în care se va desfăşura procesul de echivalare e prevăzută a fi între 12 şi 21 iunie. Rămâne valabil că probele pot fi certificate cu certificate obţinute la examenele cu recunoaştere internaţională sau europeană, aşa cum era prevăzut şi anterior.

Probele de competenţe digitale vor fi echivalate cu mediile obţinute de elevi la disciplina TIC –Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, iar cei din promoţiile anterioare care nu au studiat TIC echivalarea seva face cu mediile la o disciplină echivalentă. O petiţie cu peste 40.000 de semnături a solicitat această echivalare, a precizat ministrul.

Probele scrise atât la examenul de bacalaureat, cât şi la Evaluarea Naţională, rămân la datele anunţate în calendarul iniţial, a anunţat ministrul Educaţiei.

Modificări la examenul de titularizarea

Prin aceeaşi OUG a fost adoptată şi măsura prin care examenul de titularizare din acest an se va desfăşura doar sub forma probei scrise, fără inspecţia la clasă. Măsura fost luată în contextul în care informaţiile primite de minister de la Inspectoratele Şcolare arătau că vineri, 9 iunie, din totalul de 31.000 de inspecţii la clase peste 18.000 de inspecţii nu fuseseră desfăşurate din cauza grevei şi nu mai este timp fizic pentru efectuarea inspecţiilor neefectuate.

„Înţelegem nemulţumirea celor care au susţinut inspecţia la clasă şi celor care au făcut eforturi pentru ca aceste inspecţii să se poată desfăşura. În ansamblu, însă, dacă nu modificăm structura probelor examenului de titularizare, cei 60% dintre candidaţii care nu au reuşit să desfăşoare aceste inspecţii nu s-ar fi putut prezenta la concurs iar consecinţa pe care a fi suportat-o am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din şcoli”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte evaluarea naţională de sistem de la finalul clasei a şasea, nu se va susţine anul acesta. 

Probele scrise la BAC 2023

26 iunie 2023: Limba și literatura română - proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) -proba scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00

4 - 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Probele scrise la Evaluarea Națională 2023

19 iunie 2023 - Limba și literatura română - probă scrisă

21 iunie 2023 - Matematica - probă scrisă

22 iunie 2023 - Limba și literatura maternă - probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (orele 16:00 - 19:00) - 29 iunie 2023 (orele 8:00 - 12:00) - Depunerea contestațiilor

29 iunie - 4 iulie 2023 - Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Citit 1660 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2023 16:38