Vineri, 25 Ianuarie 2019 20:19

Ministrul Muncii, după decizia privind Austria: Pe teritoriul UE nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Muncii transmite, joi, că a luat act de decizia comisarului european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Marianne Thyssen, de a declanşa procedura de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi. 

Eforturile susţinute ale României pe această temă, din ultimele luni, au avut, iată, efect. Salutăm decizia rapidă a Comisiei Europene, care a demonstrat că îşi respectă rolul de gardian al Tratatelor europene. România susţine principiul la muncă egală - beneficii egale şi reiterează faptul că pe teritoriul Uniunii Europene nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua”, precizează ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, care i-a trimis, joi, şi un mesaj, în acest sens, comisarului Marianne Thyssen.

Reprezentanţii ministerului Muncii reamintesc că România a luat poziţie în ceea ce priveşte indexarea alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi de pe 17 octombrie 2018, când în Parlamentul Austriei încă se dezbătea subiectul, iar o decizie nu fusese încă luată.

“MMJS a revenit cu o scrisoare către Comisia Europeană la data de 25 octombrie 2018, imediat după adoptarea deciziei de indexare a alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi de către Parlamentul Austriei.

Citit 12797 ori