Marți, 05 Februarie 2019 17:47

„Mirajul Oltului“, terminat după 11 ani de la aprobarea investiţiei

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Mirajul Oltului“, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea a fost finalizat după mai bine de şase ani de la demararea lucrărilor şi după 11 ani de la aprobarea investiţiei, scrie Adevărul.Complexul, construit în staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, cu o investiţie de 5 milioane euro, va fi inaugurat oficial în primăvara acestui an, cel târziu în luna mai, şi ar fi al doilea obiectiv turistic de acest tip din staţiune, după Cozia Aqua Park, o investiţie privată.

„Mirajul Oltului“ presupune două componente: un parc acvatic şi de relaxare şi un parc de agrement, cu terenuri de sport. Cele două secţiuni se află în zone distincte ale oraşului. Aqua-park-ul a fost construit în sudul staţiunii, în timp ce zona pentru sport a fost amenajată pe malul estic al Oltului, în localitatea Jiblea-Veche.Inaugurarea complexului depinde de obţinerea autorizaţiilor de funcţionare, de ultimele achiziţii şi de încheierea procesului de selecţie a personalului. În plus, se aşteaptă şi aprobarea bugetului Consiliului Judeţean Vâlcea pe 2019, complexul urmând să fie administrat în primul an de funcţionare de instituţia publică. Oficialii locali mai spun că trebuie făcute şi câteva retuşuri la parcul de agrement, această componentă fiind finalizată în urmă cu trei ani, motiv pentru care s-a degradat între timp.

Parcul acvatic este dotat cu două piscine interioare, trei piscine exterioare, un ansamblu de tobogane cu o înălţime de 14 metri, saună, sală de fitness, zonă de cafenea, vestiare şi grupuri sanitare. Piscinele sunt cu apă dulce şi termală. Parcul de agrement şi sport din zona Jiblea-Veche are terenuri de tenis, de minifotbal, pistă pentru role, loc de joacă, vestiare, grupuri sanitare, dar şi un ponton plutitor de la care pleacă în curse al doilea vaporaş de pe Olt.

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a spus că mai sunt câţiva paşi până la momentul în care turiştii se vor putea bucura de facilităţile de agrement. ”Am înfiinţat, prin hotărâre de consiliu judeţean, serviciul public de operare a investiţiei care a făcut deja primele angajări de personal, urmând ca în scurt timp să fie îndeplinite cerinţele legale de includere a investiţiei în patrimoniul judeţului şi de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare”.

Citit 2077 ori