Joi, 11 August 2022 10:14

Noi măsuri de luna viitoare. Anunţ oficial de la Guvern

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este un risc uriaş pentru România! Anunţul nu este o glumă şi a venit chiar de la Guvern. Mai exact, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a tras semnalul de alarmă asupra pericolului reprezentat de fenomenul deşertificării, în special pentru zona de sud a României.

Guvernanţii, din fericire, sunt aproape gata cu Strategia Naţională pentru Prevenirea şi Combaterea Deşertificării şi Degradării Terenurilor.

Acest plan urmează să fie prezentat în luna septembrie a acestui an. „Este nevoie de intervenție serioasă”, a scris ministrul pe pagina sa de socializare, după o întâlnire ce a avut loc marţi, 9 august.

 „Deșertificarea reprezintă un risc pentru România. Mai ales în sudul țării, unde au dispărut pădurile acum multe decenii, vedem cum terenurile se degradează și nu mai pot fi integrate în circuitul agricol. 

Este nevoie de intervenție serioasă, investiții, programe naționale și o strategie clară pe baza căruia să armonizăm politicile publice din acest domeniu”, se arată în mesajul de pe Facebook al ministrului Mediului.

Peste 700 de milioane de euro pentru pădurile României, care vor ajuta şi ele la stoparea deşertificării

Pe lânga strategia anterior menţionată, Tanczos Barna a explicat că specialiştii au elaborat şi un set de 55 de măsuri pentru domeniul agriculturii, domeniul forestier și al apelor.

Ministrul a adăugat că pădurile joacă un rol esenţial în stoparea fenomenului deşertificării, dar şi în lupta împotriva schimbărilor climatice.

România beneficiază de 730 de milioane de euro prin PNRR pentru refacerea habitatelor forestiere degradate şi pentru plantarea de noi păduri.

„Specialiștii lucrează la Strategia Națională pentru Prevenirea și Combaterea Deșertificării și Degradării Terenurilor, pe care o vor finaliza până în septembrie.

Astăzi, la sediul Ministerului Mediului, au fost prezentate studiile care stau la baza strategiei, dar și un set de 55 de măsuri propuse în domeniul agriculturii, domeniul forestier și al apelor.

Pădurile joacă un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice și a deșertificării. Avem nevoie de un program național pentru păduri.

În PNRR avem fonduri de 730 milioane de euro din care vom crea 56.000 ha de noi păduri și vom reface habitate forestiere degradate.

Trebuie să găsim soluții pentru a finanța și a încuraja crearea perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole”, a mai afirmat Tanczos Barna.

Citit 1465 ori