Marți, 19 Iulie 2022 10:35

Noua lege a pensiilor și modificările pe care coaliția de guvernare le pregătește

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marcel Ciolacu a vorbit luni despre renegocierea PNRR privind pensiile, dar și despre modificările pe care coaliția de guvernare le pregătește. Liderul PSD susține că există un jalon în PNRR care vizează legea pensiilor, iar toate aceste lucruri vor fi negociate și discutate.

Totodată, el a mai subliniat faptul că i se pare inexplicabil ca unele persoane să ajungă să încaseze pensii mai mari decât în momentul în care își exercitau activitatea. În acest sens, Guvernul pregătește o impozitare ”foarte mare”, a menționat acesta. 

„Este un jalon prins în PNRR de către dl Ghinea până la finalul anului în ceea ce privește legea pensiilor. Mai mult ca sigur se va negocia și se va discuta. Vedeți ce diferență mare? Când eram în opoziție și spunea că este o catastrofă tot ce s-a negociat pe această zonă în PNRR, în legătură cu agricultura, toată lumea ridica din mână și părea că totul este perfect.

Uitați că după numai un an de zile ni s-a dat dreptate la absolut toate capitolele. Rămân, cel puțin pe zona de pensii speciale. În acest moment am picat cu toții de acord. Este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ce ai avut în activitate, iar aici categoric vom veni cu o impozitare foarte mare”, a spus Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.

Referitor la declarațiile făcute de Vasile Dîncu privind o eventuală majorare a pensiilor în rândul militarilor, liderul PSD a explica că aici situația este cu totul diferită. 

Marcel Ciolacu explică că nu s-a discutat despre majorarea pensiilor, ci doar despre niște venituri suplimentare având în vedere situația din Ucraina.

„Am avut o discuție punctuală pe anumite venituri suplimentare la cei care asigură permanența, unde are perfectă dreptate, mai ales în contextul actual cu Ucraina. O să avem o discuție aplicată și în ceea ce privește pensiile”, a adăugat Ciolacu.

Liderul PSD a mai subliniat faptul că în cazul militarilor nu este vorba despre pensii speciale, ci despre pensii ocupaționale, la fel ca și în cazul MAI.

„La militari sunt pensii ocupaționale, nu speciale”, a mai completat Marcel Ciolacu, referitor la discuțiile purtate cu Vasile Dîncu. 

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a venit cu noi detalii legate de jalonul privind pensiile speciale din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).

La finalul şedinţei de Guvern de vineri, 15 iulie, Marcel Boloş de ce România nu are încă o analiză, un acord cu privire la pensiile speciale şi mai departe cu privire la reaşezarea lor pe alte baze, având în vedere că Ministerul Muncii atrage atenţia că nu avem suficient timp la dispoziţie.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a detaliat ce termene trebuie să îndeplinească exact guvernanţii.

„Ceea ce solicită Comisia Europeană prin toată corespondenţa şi prin toate discuţiile pe care le-am avut este acest principiu al contributivităţii care apare exclusiv în decizia de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acum noi avem două jaloane. Un jalon este cel de la sfârşitul lunii decembrie, care este jalonul 215 şi mai avem un jalon care este în trimestrul întâi 2023 – 216. Termenele, după cum ştim, sunt luna decembrie 2022 şi luna martie 2023.

Aşa cum deja s-a prezentat, domnul prim-ministru a trasat în Guvern această sarcină pentru grupul de lucru care s-a constituit în vederea rezolvării celor două probleme cea a pensiilor speciale şi a reformei sistemului de pensii.

Eu zic să aşteptăm să vedem cum evoluează lucrurile din punct de vedere al PNNR-ului. Avem aceste termene pe care vi le-am menţionat şi pe care va trebui, într-un anume fel, să le soluţionăm în vederea depunerii cererii de plată numărul trei”, a fost răspunsul oferit de ministrul liberal. 

Marcel Boloş a explicat că jalonul legat de pensiile speciale ar trebuit lămurit mai devreme de luna decembrie, având în vedere că este vorba despre reforme foarte grele.

Citit 1540 ori