Marți, 10 Mai 2022 05:34

Poliția Română se dotează pentru ‘lupta corp la corp’!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliția Română a deschis o licitație pentru achiziționarea de bastoane telescopice. IGPR plănuiește să cumpere un număr maxim de 15.000 de bastoane telescopice.

Conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, ce a fost verificat de Bugetul.ro, valoarea estimată a licitației este de 3.600.000 de lei.

Licitația este în curs de desfășurare, anunțul privind achiziția de bastoane telescopice fiind publicat la finalul lunii aprilie, mai precis la 30.04.2022.

„Acord-cadru de furnizare 15.000 buc. Bastoane telescopice. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare: 6 zile înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 12.  Estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate: Cantitate Acord-cadru: Minim 1000 buc, maxim 15.000 buc. 

Cantitate estimată pentru un contract subsecvent: Minim 1000 buc. , maxim 7.500 buc.”, se precizează la descrierea succintă a licitației. La 2 ani de la ultima achiziție, făcută în mandatul fostului ministru de Interne, Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliției Române are în plan o nouă achiziție de autospeciale.

Mai precis, săptămâna aceasta, la 5 mai, Poliția Română a deschis o licitație, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pentru parafarea unui acord-cadru ce urmează a fi încheiat în vederea achiziționării a unui număr maxim de peste 1.800 de autovehicule, conform caietului de sarcini consultat de Bugetul.ro. Valoarea totală a licitației lansate de IGPR se ridică la 307.650.000 de lei. Trebuie făcută precizarea că aceasta este suma estimată a achiziției. Practic, dacă se vor achiziționa toate vehiculele, se va plăti această sumă.

Citit 1616 ori