Miercuri, 24 August 2022 10:38

Salariul minim se majorează din 2023!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Salariul minm va creşte de anul viitor, anuntul vine de la Ministerul Muncii. „În acest moment salariul minim este de 2550 de lei. Una din măsurile care au făcut parte din pachetele economice și sociale pe care le-am impelmentat a fost și punerea la dispoziție a unei măsuri către mediul privat, o majorare a salariului minim brut garantat în plată cu valoarea de 200 de lei. Să ajungă deja la 2750 de lei, cu mentiunea că acei 200 de lei sunt net și nu vor fi taxați de statul Român și nici impozitați”, a anunțat Marius Budăi în direct la un post tv. 

„Din punctul meu de vedere este obligatoriu o asemena creștere, dar nu trebuie să facem creștere la întâmplare și voi demara în consiliul național tripartit o discuție care trebuie să fie onestă între partenerii sociali și guvern și să putem să găsim împreună cea mai bună soluție astfel încât de la 1 ianuarie salariul minim ar trebui să crească din nou”, a încheiat Budăi. 

Unele țări din Europa au salarii minime reglementate, iar altele nu (precum Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). România se află undeva spre coada clasamentului în privința salariului minim din Europa în 2022. Nu este ultima, fiind alte țări după.

Bulgaria are cel mai mic salariu minim din Europa, conform datelor Eurostat, cu 363 euro/lună. (De precizat că ne-am uitat mai aproape de noi – UE, mai jos fiind în Albania, de exemplu, cu 268 euro). Anul trecut, în iulie, salariul minim în Bulgaria era de 332 euro, iar în 2020 de 312 euro.

Pe următoarea poziție, de la coadă, în privința salariului minim din Europa în 2022 se află Letonia cu 500 euro, urmată de Ungaria cu 503 euro. 

Următoarea pe listă este România, cu 515 euro (datele pe iulie – de precizat că suma e la cursul de schimb de atunci). Reamintim că de la începutul acestui an, salariul minim a urcat la 2.550 lei, însemnând că după plata taxelor angajatul ia în mână 1.524 lei.

După noi urmează Croația și Polonia cu 622 euro, respectiv 641 euro.

Bineînțeles, dacă ne mai uităm în jur, mai vedem salarii minime de 373 euro în Turcia, 401 euro în Serbia, ori 532 euro în Muntenegru. 

Țările cu cel mai mare salariu minim pe economie

În topul clasamentului celor mai mari salarii minime pe economie în 2022 se află, pe primul loc, așa cum ne-am obișnuit, Luxembourg cu 2.313 euro/lună.

Este urmată de Belgia cu 1.842 euro, Irlanda cu 1.774 euro, Olanda cu 1.756 euro sau Germania cu 1.744 euro. 

Taxarea salariilor face diferența

Deși nu avem cel mai mic salariu minim, în România taxarea acestora este foarte mare. De exemplu, deși salariul minim de la noi este mai mare decât în Ungaria, în practic omul ia mai puțin în mână.

Conform unui raport din 2019 al KPMG, în Ungaria salariile sunt taxate cu 33,5%, de unde rezultă că un om ia în mână circa 334 euro, în timp ce în România suma este de 311 euro (la cursul de azi al BNR).

Asta fix pentru că avem o taxare prea mare a muncii. Nu mai menționăm că, mai nou, am luat o măsură unică în Europa: supra-taxarea part-time.

În România mai avem un salariu minim de 3.000 de lei în construcții, industria alimentară și agricultură. Aceste salarii beneficiază de facilități: zero impozit pe venit, zero contribuție la sănătate și, opțional, zero la Pilonul II. De asemenea, facilitățile se aplică până la 10.000 lei.

Dacă ne uităm la Bulgaria, având în vedere că taxarea salariilor este de 22,4%, la acel brut menționat mai sus ar rezulta un net de 281 euro.

În Slovacia, unde salariul minim este de 646 euro brut, taxarea este de 17,86%, iar în Polonia unde este de 641 euro, de 29,29%. În România e 41,5%.

Citit 1578 ori