Joi, 21 Aprilie 2022 00:31

Toate cadrele didactice care vor beneficia de voucherele de vacanță

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit ultimelor informații, statul român a decis că toate cadrele didactice care vor beneficia de voucherele de vacanță de 1.450 de lei vor avea de plătit un impozit de 10% pentru ele, adică vor fi nevoite să dea înapoi statului suma de 145 de lei.

În ceea ce privește situația persoanelor care nu vor dori ca valoarea voucherelor să fie impozitate, acestea nu au altă soluție decât să refuze voucherele, în contextul în care impozitarea se va realiza oricum.

De ce trebuie să dea profesorii 145 de lei statului?

Menționăm faptul că decizia privind voucherele de vacanță în valoare de 1.450 de lei este în vigoare pentru anul 2022. Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, drept urmare, profesorii au la dispoziție un an întreg pentru a le putea folosi.

Pe de altă parte, mulți profesori nu au știu de faptul că suma voucherelor este una impozitabilă. Cei 145 de lei vor fi reținuți de angajator în luna în care aceste vouchere vor fi date, spune legea. În același timp, profesorii mai trebuie să știe că, potrivit articolului 3 din Monitorul Oficial, beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanță depun o solicitare scrisă la unitatea/instituția angajatoare, în termen de 30 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

Cum vor fi acordate voucherele de vacanță în acest an?

Mai exact, în contextul în care decizia a fost publicată la data de 15 aprilie, profesorii mai au la dispoziție să facă o astfel de solicitare până la data de 15 mai.

Spre deosebire de modul în care lucrurile se defășurau până acum, în acest an, vocherele de vacanță pe care profesorii le vor primi vor fi emise doar pe suport electronic, arată textul publicat în Monitorul Oficial, unde este precizat şi modul de acordare.

„Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație”, conform documentului.

Citit 1444 ori