„Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și creșterii eficienței energetice a acestora”, scrie, mai exact, în proiectul de lege.

De principiu, programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat va avea două componente: un subprogram destinat clădirilor multietajate cu destinația principală de locuință și unul pentru clădirile aflate în proprietatea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale. În prima categorie intră atât clădirile deținute de persoane fizice, cât și cele deținute de firme (vorbim aici atât despre locuințe, cât și despre spațiile cu altă destinație decât cea de locuință). De altfel, la lansarea proiectului în dezbatere, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, transmitea, printr-un comunicat de presă, că “finanțarea de către stat a clădirilor cu risc seismic din proprietatea unor persoane juridice private este motivată de interesul public de a proteja cetățenii aflați în clădire sau în fața acestuia în cazul unui eventual cutremur de magnitudine ridicată”.