Sâmbătă, 11 Mai 2019 03:00

Victorie uriaşă pentru Halep!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Halep a făcut o partidă perfectă împotriva lui Asleigh Barty, 7-5, 7-5, în sferturile de finală de la Madrid. Graţie calificării în penultimul act de la Caja Magica, campioana noastră are garantată cel puţin poziţia a doua în ierarhia WTA.

Cu 12 victorii consecutive pe zgură, înainte de partida de azi, Simo avea o misiune dificilă, cel puţin pe hârtie. Asta pentru că sportiva din Australia e una dintre cele mai în formă din circuit: avea 11 sucese la rând, ultima înfrângere fiind consemnată în martie, la Indian Wells, contra Svitolinei.

Halep a demonstrat încă o dată că e de departe cea mai bună jucătoare a lumii pe zgură, iar punctele aferente calificării în semifinale îi sunt suficiente să urce o poziţie în clasament.

Înaintea acestui turneu, Petra Kvitova o seconda pe Naomi Osaka. Doar că sportiva din Cehia a câştigat turneul anul trecut, astfel că, pentru a-şi păstra punctele, trebuie să triumfe din nou. Independent de ce va face Petra, Halep a ajuns la 5.857 puncte, odată cu victoria contra lui Barty. Ceea ce este suficient pentru a o depăşi pe cehoaică şi a urca pe locul doi în lume, de luni.

Simo are chiar şasa să fie prima, adică să treacă de Osaka. În acest moment, scenariul în urma căruia Simona ar depăși-o pe campioana de la Australian Open este simplu: Halep are nevoie să câștige competiția, dar și ca Osaka să nu prindă semifinalele.

Citit 1826 ori